Foto/ La „U” Cluj a venit Moş Crăciun

FOTO: Dan Bodea

Pentru că au fost copii cuminţi şi au obţinut rezultate bune în competiţiile la care au participat de-a lungul anului, juniorii de la FC „U” Cluj au primit marți cadouri de la însuşi Moş Crăciun. Echipat cu tradiţionalul costum alb-roşu (moşu’ s-a jurat că nu are de-a face absolut deloc cu Dinamo dar „m-am îmbrăcat aşa pentru că în alb-negru nu m-ar fi cunoscut copiii”) şi dotat cu binecunoscuta-i barbă, Moş Crăciun a împărțit cadourile împreună cu jucătorii primei echipe a clubului, care au promis că joi vor câştiga ultimul meci din acest an, cel cu Oţelul Galaţi.

Fiecare junior de la ”U” a primit câte o plasă în care au fost frumos rânduite „Şepcile roşii”, una din cărţile de istorie a Universităţii Cluj, pe care trebuie s-o cunoască fiecare ”U”-ist care se respectă, DVD-ul „Povestea U – o legendă adevărată”, dulciuri, un ghiozdănel, un tricou şi o eşarfă cu însemele ”U” în alb-negru.

La rândul lui, Vlad Munteanu, noul manager al clubului, a premiat cu un trofeu simbolic cei mai buni jucători de la fiecare grupă de vârstă. La festivitatea care a avut loc la sediul de la Baza „Dan Anca” au mai participat Remus Câmpeanu, preşedintele de onoare al clublui, antrenorii Mihai Teja şi Gică Barbu, alături de întreg staff-ul tehnic şi medical al echipei, precum şi antrenorii de la Centrul de Copii şi Juniori al clubului.

“Mă bucur că împreună cu ceilalţi colegi am reuşit să premiem juniorii clubului pe care îi aşteptăm curând şi la echipa mare. Lucrurile merg spre bine acum la „U”, încercăm să readucem cât mai multă lume aproape de noi. Moşul să ne aducă sănătate, putere de muncă şi puţin noroc pentru că valoare avem să rămânem în Liga 1. Nu-i cerem Moşului un sac de goluri, dar o să muncim şi dacă putem o să înscriem noi un sac de goluri. Ne dorim trei puncte cu Oţelul, să avem o vacanţă liniştită şi apoi să ne pregătim foarte bine pentru retur, să ne îndeplinim obiectivul dorit de noi toţi, rămânerea în prima ligă” a spus Raul Ciupe, unul din cei trei căpitani ai Universităţii în acest sezon.

Mai jos puteți viziona o galerie foto realizată de Dan Bodea.

[nggallery id=328]

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu