Foto/ Juniorii lui ”U” BT Mobitelco înving la scor Concordia Chiajna

Tinerii lui Mobitelco au „zburat” fără emoții peste adversarii lor, oferind publicului clujean un spectacol baschetbalistic redutabil (Foto: Dan Bodea)

Cu un prim cinci literalmente studențesc, ”U” BT Mobitelco a reușit o victorie fără emoții în fața codașei Concordia Chiajna, scor 97-60, la finele unui joc în care cei mai tineri componenți ai lotului antrenat de Dorin Pintea au avut ocazia de a demonstra că au capacitatea de a evolua la acest nivel.

Cu extrema Ivan Kuburovic lăsată în tribună din cauza unei accidentări, Dorin Pintea a putut avea în lot toți „juniorii” echipei, Kuti Nandor începând meciul din postura de titular, alături de Medvedj, Cuic, Silvășan și Baciu.

O singură dată au condus oaspeții, 2-3, chiar în debutul partidei, după care jocul a intrat pe un făgaș previzibil: a urmat un run de 21-0 pentru clujeni care de-a lungul primei reprize au mai fost „deranjați” doar de câteva aruncări de trei puncte răzlețe reușite de ilfoveni.

La pauză scorul era deja 56-31 pentru ”U”, care în a doua repriză a continuat să joace cu juniorii. „Coordonați” din teren și de pe bancă de jucătorii mai experimentați din lot, Mirel Dragoste, Bogdan Pogăcean, Alex Pop, Mario Lazar sau Kuti Nandor au reușit să facă și spectacol în partea a doua a jocului. Slam dunk-urile în forță, alley-oop-urile sau capacele nu au lipsit, spre deliciul publicului care a răsplătit cu aplauze fiecare reușită a tinerelor speranțe ale echipei.

Cu toate că a jucat doar puțin peste 14 minute, cel mai bun marcator a fost Branko Cuic, cu 18 puncte, urmat de Josh Sparks (11 puncte, 6 recuperări, 6 pase decisive, 2 capace, 2 intercepții și +22 la capitolul eficiență) și Kuti Nandor (12 puncte, 6 pase decisive și 4 recuperări). Remarcabilă a fost și evoluția pivotului Mario Lazar, care în doar 13 minute a reușit 7 puncte, 7 recuperări (dintre care patru ofensive), 2 intercepții și un capac.

Pentru ”U” BT Mobitelco Cluj urmează un meci mult mai dificil, în compania celor de la CSU Atlassib Sibiu, partidă care se va disputa pe teren propriu în data de 9 februarie.

Mai jos puteți viziona o galerie foto realziată de Dan Bodea.

[nggallery id=354]

Distribuie:

Postaţi un comentariu