Fotbal/ Convocaţi, apoi abandonaţi

Fotbaliştii clujeni George Florescu şi Paul Papp (foto) au fost anunţaţi că nu mai trebuie să se preyinte la reunirea echipei naţionale de fotbal a României, programată luni, la baya sportivă de la Mogoşoaia. Cei doi primiseră iniţial telegrame de convocare pentru amicalul pe care tricolorii îl vor susţine, miercuri 14 august, la Bucureşti, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei similare a Slovaciei.

În vârstă de 29 de ani, Florescu este un produs 100% al Universităţii Cluj şi este legitimat în prezent la Dinamo Moscova, unde este antrenat de Dan Petrescu şi o altă fostă glorie a lui “U”, Cristi Pojar. Nouă selecţii a aduna Florescu la echipa naţională, pentru care a şi marcat un gol.

Paul Papp are 23 de ani, este născut la Dej şi evoluează în prezent la formaţia Cjevo Verona, în prima ligă din Italia. Papp a avut o evoluţie fulminantă din momentul în care a fost vândut de Unirea Dej, la FC Botoşani, unde a ajuns căpitan la nici 20 de ani. Paul are 11 selecţii la echipa naţională.

Conform unui comunicat remis de FRR, pentru amicalul cu Slovacia, selecţionerul Victor Piţurcă a convocat următorii jucători care evoluează în străinătate: Conform frf.ro, jucătorii convocaţi sunt: Bogdan Lobonţ (AS Roma), Constantin Nica (Atalanta), Nicolai Dorin Goian (Asteras Tripolis), Răzvan Raţ (West Ham United), Costin Lazăr (PAOK FC), Gabi Torje (Udinese), Bănel Nicoliţă (AS Saint-Etienne), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Bogdan Stancu (Genclerbirligi) şi Marius Silviu Alexe (US Sassuolo).

Distribuie:

Postaţi un comentariu