Fotbal / 34 de ani şi şase luni de puşcărie pentru inculpaţii din “Dosarul Transferurilor”

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, marţi, 4 martie, ca toţi cei opt inculpaţi în Doarul Transferurilor să fie condamnaţi la închisoare, primind pedepse executorii între 3 şi 6 ani şi patru luni

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au pronunţat, marţi, 4 martie, sentinţele în privinţa celor opt oameni de fotbal implicaţi în “Dosarul Transferurilor”. Suma pedepselor cu închisoarea, dictate de magistraţi se ridică în total la 34 de ani şi şase luni.

Astfel, Giovani Becali şi Cristian Borcea au primit cele mai aspre pedepse, mbii câte 6 ani şi 4 luni de puşcărie. Victor Becali a primit 4 ani şi 8 luni, George Copos 3 ani şi 8 luni, Mihai Stoica 3 ani şi 6 luni, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu câte 3 ani şi 4 luni, iar Gică Popescu a primit o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani.

Pedepsele sunt executorii începând de marţi, 4 martie, toţi cei condamnaţi fiind obligaţi ca în termen de 24 de ore să se prezinte la secţia de Poliţie de care aparţin. Ioan Becali, Jean Pădureanu şi George Copos vor beneficia de o reducere a pedepsei deoarece cei trei au depăşit vârstă de 60 de ani.

Miercuri, 5 martie, vor avea loc alegerile pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal, funcţie care îl plasa pe Gică Popescu favorit, înaintea deciziilor magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti.

Distribuie:

Postaţi un comentariu