Fără victorie în 2019, șapte eșecuri la rând sau 107 zile de neputință

Foto: Dan Bodea

Echipa feminină de handbal a CS Universitatea Cluj a înregistrat un nou eșec, scor 27-29, al șaptelea consecutiv în Liga Națională. Echipa care le-a trimis la „colț” pe fetele lui Alin Bondar a fost de această dată SCM Craiova, într-un meci din cadrul etapei a 18-a a întrecerii interne. Clujencele nu au mai câștigat de mai bine de trei luni, ultima victorie fiind consemnată pe 15 noiembrie 2018 (26-25 cu Dunărea Brăila).

În ciuda celor 107 zile de când au uitat să se bucure, clujencele le-au pus la treabă pe oltence, înainte să-și adjudece meciul din Sala Sporturilor „Horia Demian”. Începutul partidei fost pe alocuri echilibrat, dar echipa care a condus ostilitățile a fost Universitatea, aceasta reușind să se desprindă la patru goluri (10-6, min 19). Până la pauză oltencele au reușit să reducă din diferență și, la cabine, s-a intrat la scorul de 14-12.

Și primele 15 minute ale reprizei a doua au fost bune pentru Universitatea. Apoi echipa oaspete a egalat la 17 și trupa lui Bondar a cedat încă o dată și fizic și mental. Craiova s-a desprins la patru goluri în minutul 58 (scor 25-29), dar clujencele au reușit să înscrie în final de două ori consecutiv, reducând proporțiile înfrângerii.

CS Univresitatea Cluj rămâne pe locul 12 al Ligii Naționale și, dacă nu va fi depășită de CSM Galați, mai poate spera la evitarea retrogradării în urma barajului de menținere în primul eșalon.

Distribuie:

Postaţi un comentariu