Fără emoții U-BT s-a ”distrat” cu Olimpic Baia Mare

Foto: Dan Bodea

Baschetbaliștii de la U-BT Cluj au obținut prima victorie la scor (91-69), din acest campionat, în fața formației CSM Olimpic Baia Mare, o echipă care a avut evoluții interesante în actuala stagiune. Primul sfert a fost un antrenament cu public pentru echipa antrenată de Mihai Silvășan, clujenii adjudecându-și parțialul cu un sec 26-9. Conștienți că au în față un adversar mult sub valoarea lor, baschetbaliștii clujeni și-au permis o serie de greșeli care i-au adus pe maramureșeni în situația de a echilibra meciul, astfel că, al doilea sfert și l-au adjudecat cu 24-18.

Pauza mare a adus acea schimbare în bine în evoluția alb-negrilor. Meciul a continuat să fie echilibrat, la fel ca în sfertul precedent, dar băimărenii nu s-au mai ținut aproape de oponenții lor care reprezintă România și în cupele europene intercluburi. Clujenii au făcut diferența în cel de al treilea sfert (27-15), pentru ca în ultimul sfert băimărenii să obțină un nou ”succes” parțial (20-21).

Torok 25 de puncte), Rasic (15) și Dykes (14), au fost principalii marcatori ai echipei clujene. ”Baia Mare nu ne-a pus probleme pentru că am jucat în așa fel încât să nu ne pună probleme! Mă bucur că băieții au reușit să se motiveze și, până la urmă, și-au făcut treaba. Am avut intensitatea și atitudinea de care aveam nevoie pentru un asemenea meci.

Acum trebuie să ne odihnim bine, urmează două meciuri importante pentru noi, cu ciprioții acasă, o echipă foarte fizică și meciul din campionat, de la Steaua, un meci cu o contracandidată la titlu. Nu contează câte meciuri câștigate avem la rând, contează să găsim soluții pentru fiecare joc în parte și să le câștigăm pe toate. Doar la final vom trage linie”, a declarat Mihai Silvășan.

Distribuie:

Postaţi un comentariu