Fanii CFR pot cumpăra bilete pentru Supercupă

Cluj Arena / Foto: Dan Bodea

Federația Română de Fotbal (FRF) a pus în vânzare tichetele pentru Supercupa României, meci ce se va disputa la data de 16 iulie, pe Cluj Arena, între Astra Giurgiu, campioana en-titre a Ligii 1 și CFR Cluj câștigătoarea ultimei ediții a Cupei României. Conform site-ului frf.ro biletele au prețuri cuprinse între 10 și 300 de lei și pot fi achiziționate, deocamdată, doar online, prin plata cu cardul, de pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro.

Suporterii au de ales dintre varianta e-ticket, bilet electronic care poate fi printat acasă, fără costuri de transport, sau varianta de livrare prin curier. Fiecare persoană are dreptul la cel mult 4 bilete, cu excepția celor care vor comanda bilete în Family Zone. Deja obișnuita zonă dedicată familiei se va regăsi și la Supercupa României.

În sectoarele 1O și 1P, situate la Tribuna a 2-a, vor avea acces doar fanii însoțiți de cel puțin un copil, beneficiind, în același timp, și de un discount: 5% – 2 bilete, 10% – 3 bilete, 15% – 4 bilete, 20% – 5 bilete. Reducerea se va aplica după plasarea comenzii.

Prețurile biletelor:
VIP Etaj 3 – 300 RON
VIP Etaj 4 – 200 RON
Tribuna 1 – 40 RON
Tribuna 2 – 30 RON
Peluze – 10 RON.

Distribuie:

Postaţi un comentariu