Exclusiv: Dimofte a semnat cu “U”

"U" Cluj a transferat un multiplu campion naţional

Transferuri pe bandă rulantă la Universitatea Cluj. După ce a obţinut semnătura veteranului Cristi Podea, formaţia „studenţească” l-a repatriat şi pe Ionuţ Dimofte, de la Stade Rouen (Franţa). Suceveanul are 28 de ani şi un palmares bogat, care, cu siguranţă, ar face invidios pe oricine. Internaţionalul român a cucerit trei titluri cu Baia Mare, două de vicecampion cu Steaua şi Arad şi două Cupe ale României cu „zimbrii” şi cu trupa roş-albastră. Are trei prezenţe la Cupa Mondială şi este principalul marcator al României.

Dimofte a ajuns azi la Cluj, urmând ca mâine să fie prezentat oficial în cadrul unei conferinţe de presă. Centrul a semnat un contract valabil pe trei ani, cu posibilitate de prelungire. „Este adevărat, am reuşit să-l transferăm pe Dimofte, un jucător care se pliază perfect pe cerinţele şi nevoile noastre. Avem obiective măreţe, iar Ionuţ este un rugbist care ne poate ajuta să le îndeplinim. E un jucător cu experienţă, va aduce un plus de încredere la echipă şi, probabil, că îşi va încheia cariera la Cluj. Un jucător de clasa lui, puţini există. Transferul lui e o lovitură de imagine pentru Cluj. El a avut oferte de la mai multe cluburi din ţară şi străinătate, dar a preferat să vină la noi, fiind atras de proiectul nostru”, a declarat pentru Transilvania Reporter, Lorin Cantor, managerul Universităţii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu