EURO 2016 / România tremură pentru calificare

Echipa naţională de fotbal a României a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul cu Finlanda şi este foarte aproape să rateze calificarea la turneul final al Campionatului European de anul viitor din Franţa. Entuziasmul celor 50.000 de suporteri nu a fost suficient pentru ca naţionala lui Anghel Iordănescu să treacă de reprezentativa nordică, venită la Bucureşti pentru a-şi juca până la capăt infima şansă de a mai prinde locul trei, care duce la barajul de calificare.

„Tricolorii” au evoluat mai ofensiv ca niciodată în aceste preliminarii şi au marcat primul gol din martie încoace, dar nu a fost suficient pentru a obţine victoria care ne-ar fi dus sigur la Paris. Finlandezii au dat lovitura prin Joel Pohjanpalo în minutul 67, şi au fost aproape să îngroape naţionala ţării noastre câteva zeci de secunde mai târziu. După primirea golului a apărut şi precipitarea, poate şi umpic de nşansă, dar concluziile sunt dezamăgitoare.

Rezervă de lux la Steaua, Paul Papp nu a fost nici joi seara o soluţie pentru banda dreaptă a defensivei „tricolore”. Sânmărtean a driblat, a pasat, şi în general a fost tăvălit de nordici, fără să aibă clarviziunea care se aştepta de la el. Chipciu a făcut din nou figuraţie pe teren, iar Bogdan Stancu şi Keşeru s-au întrecut în execuţii care l-au făcut mare pe portarul oaspeţilor.

România a trimis de două ori mingea în bară, iar golul a venit în prelungiri, când puţină lume mai credea că reprezentativa noastră va reuşi să înscrie. Hoban a adus egalarea care ne garantează, momentan, prezenţa în barajul de calificare. În celălalt meci al grupei F care ne interesa, Ungaria a învins la limită Insulele Feroe, după ce nordicii au condus până spre jumătatea reprizei secunde.

Pentru a obţine calificarea directă la EURO 2016 România este obligată să învingă, duminică, reprezentativa Insulelor Feroe. Ungaria s-a apropiat la doar un punct de „Tricolori” în clasamentul grupei, astfel că, orice rezultat în afara victoriei României la Torshavn, îi duce la turneul final, dacă înving la rândul lor pe Grecia în ultima etapă a preliminariilor. La finalul meciului cu Finlanda suporterii i-au cerut demisia selecţionerului Anghel Iordănescu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu