Euro 2016 / Geniul nu e întotdeauna suficient, mai trebuie şi inspiraţie

Lucian Sânmărtean a strălucit în faţa Ungariei, dar a fost schimbat neinspirat de Piţurcă şi România a terminat doar la egalitate meciul din preliminariile Euro 2016

România a terminat la egalitate meciul cu rivala istorică Ungaria, scor 1-1, şi calculele calificării la turneul final din Franţa trebuie refăcute. Selecţionerul Victor Piţurcă a fost înger şi demon pentru suporterii tricolori. L-a introdus în teren pe Lucian Sânărtean, după ce o naţiune întreagă i-a cerut într-un fel sau altul acest lucru. Şi bistriţeanul Stelei nu a dezamăgit. Ba dimpotrivă, atât cât a fost în teren a fost comparabil cu Basarab în bătălia de la Posada.

A destabilizat inteligent întreaga structură tactică a ungurilor şi şi-a arătat geniul încă din primele minute când l-a găsit pe Raţ în banda stângă. Căpitanul României a centrat în careu dar la finalizare nu a ajuns nimeni. A fost primul semnal că se poate. Tot Sânmărtean a fost la originea celei mai frumoase faze a jocului. În minutul 35 a demarat în trombă în banda dreaptă, şi-a îngenuncheat toţi adversarii întâlniţi în cale şi a fost nevoie de intervenţia disperată a doi fundaşi maghiari pentru a-l opri din drumul spre gol.

În finalul primei reprize din nou Sânmărtean a desenat o diagonală spre căpitanul Raţ, iar centrarea acestuia a fost reluată în plasă de Rusescu, aflat la prima reuşită în tricoul echipei naţionale. În partea a doua a meciului atacantul Stelei, Raul Rusescu a mai înscris odată, dar reuşita lui a fost anulată pe motiv de offside. Odată cu schimbarea lui Sânmărtean, din minutul 65, România nu a mai strălucit, dovadă că geniul ardeleanului nu este deajuns pentru a aduce victoria tricolorilor, mai era nevoie şi de inspiraţia lui Piţurcă, de a-l păstra în teren.

Golul egalizator a fost marcat de vedeta Ungariei, Dzsudzsak, care a transformat perfect o lovitură liberă de la 25 de metri, acordată mult prea uşor de arbitrul întâlnirii. Imediat după reuşita extremei lui Dinamo Moscova meciul s-a terminat. Ungurii au tras de timp în toate modurile cu putinţă, au sărit şi la bătaie, dar au plecat acasă cu un punct nesperat însă, meritat întrucâtva pentru stăruinţa cu care au crezut că pot obţine un rezultat bun în faţa României. “Am avut jocul în mână, l-am controlat în mare parte dar era obligatoriu să marcăm şi al doilea gol.

Arbitrul a inventat o lovitură liberă şi aşa s-a scris istoria meciului. Din fericire acest rezultat nu ne dezavantajează, îl luasem în calcul. Dacă vom câştiga la Helsinki acest rezultat nu va avea urmări în campania de calificare. Nici un rezultat de egalitate nu ar fi rău în Finlanda”, a declarat selecţionerul Victor Piţurcă. Următorul meci al echipei naţionale a României în preliminariile Euro 2016, se va disputa, marţi, în deplasare, contra Finlandei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu