Euro 2014 / Încă o victorie scăpată printre degete de România

Vedeta României, Cristina Neagu, nu a mai strălucit decât o repriză cu Ungaria, iar gazdele au profitat din plin și s-au impus în fațatricolorelor

Echipa națională feminină de handbal a României a avut o misiune aproape imposibilă la debutul în grupele principale ale turneului final al Campionatului European găzduit de Ungaria și Croația. ”Tricolorele” au întâlnit în prima partidă tocmai Ungaria, unul dintre adversarii tradiționali ai României, indiferent de disciplina sportivă de care am vorbi.

Unguroaicele și-au respectat statutul de favorită, din postura țării organizatoare, și a avut o primă repriză în care le-au dat mari bătăi de cap Cristinei Neagu și colegelor ei din teren. Într-o eclipsă parțială de formă vedeta României a fost substituită cu succes de Paula Ungureanu, portărița campioanei HCM Baia Mare reușind mai bine de 10 parade excepționale numai în primele 30 de minute de joc.

La cabine s-a intrat la scorul de 10-8 în favoarea Ungariei și ”tricolorele” aveau nevoie de un duș rece pentru a reveni în joc. Actul secund nu a început tocmai bine pentru elevele lui Gheorghe Tadici dar, treptat lucrurile s-au schimbat radical și cu Neagu în revenire evidentă de formă naționala țării noastre a reușit să pună stăpânire pe joc.

Evoluția fetelor noastre era din ce în ce mai enbtuziasmantă însă, efortul depus pentru a reintra în joc s-a resimțit și gazdele au reușit să țină scorul strâns, finalul de meci fiind unul pe măsura rivalității dintre cele două reprezentative. Ceea ce la un moment dat părea să ne aducă o victorie facilă s-a transformat într-un coșmar pentru tricolore.

Unguroaicele au egalat la 19 și mai apoi au preluat conducerea. România a evoluat în superioritate numerică în finalul partidei, dar fetele lui Tadici au forțat în atac și gazdele și-au luat toate măsurile pentru a obține un succes istoric. Au împins atacurile până la limita pasivului, iar când arbitrii se pregăteau să întoarcă atacul în favoarea noastră, tehnicianul gazdelor a cerut time out.

La reluare unguroaicele au greșit și ”tricolorele” s-au năpustit spre semicercul advers. Time out cerut și de Tadici, iar finalul devenea insuportabil. Aruncare de la 9 metri pentru România, dar șutul este ratat și Ungaria învinge la capătul unui meci gestionat prost de românce, pentru care calificarea în fazele superioare ale competiției devine un deziderat tot mai greu de atins.

Distribuie:

Postaţi un comentariu