Eșec în fața campioanei Europei

Foto: Dan Bodea

Echipa feminină de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a pierdut al doilea meci din actuala ediție a Ligii Naționale, scor 19-28, în fața campioanei României și a Europei, CSM București. Înfruntarea de la Sala Polivalentă Cluj-Napoca nu a avut istoric, oaspetele reușind să-și impună stilul de joc încă din startul partidei.

”Studentele” nu au fost neapărat impresionate de oponentele care în această primăvară cucereau trofeul Ligii Campionilor, dar Florin Chintoan nu a putut să ducă de una singură o bătălie prea mare chiar și pentru ea. La pauză CSM-ul avea deja cinci goluri avans, scor 12-17.

Împinse de la spate de antrenoarea Carmen Amariei clujencele au început foarte bine repriza a doua, au marcat de patru ori la rând, dar și-au pierdut ritmul și echipa bucureșteană a preluat din nou inițiativa și s-a distanțat pe tabela de marcaj.

Florin Chintoan a înscris de șase ori în poarta CSM-ului și a fost cea mai bună marcatoare a Universității. Cel puțin pentru moment ”U” a urcat pe locul patru al clasamentului, cu 10 puncte, dar și cu un meci mai mult disputat decât SCM Craiova, următoarea clasată, cu 9 puncte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu