Emil Hossu-Longin, jurnalist: „Oricât de optimist aș fi, cred că vom lua niște bătăi istorice”

Jurnalistul Emil Hossu-Longin, alături de baschetbalistul francez Nando de Colo| Foto: arhivă personală

Față în față cu cel mai mare eveniment din istoria baschetului Românesc, jucătorii, fanii dar și jurnaliștii trăiesc momente de emoție. Legende ale fenomenului vor ajunge la Cluj-Napoca pentru a pune în scenă un spectacol pe care, speră jurnalistul Emil Hossu-Longin, fanii îl vor aprecia chiar dacă acest lucru se va traduce prin „niște bătăi istorice” pe care le-am putea primi de la Spania sau Croația. Însă până la primul meci cu Cehia, lotul României a pierdut deja un meci nereușind să îl naturalizeze pe conducătorul de joc Giordan Watson, ceea ce face ca șansele unei participări onorabile ale României -ce erau oricum aproape nule- să devină, dacă era cumva posibil, chiar mai mici.

Din punctul tău de vedere, ce înseamnă acest eveniment pentru fenomenul baschetbalistic din România?

Din punct de vedere sportiv este o performanță colosală să putem aduce în România asemenea jucători. Să nu uităm că baschetul românesc, din punctul meu de vedere, este un sport care nu are succes la nivel continental. În acest context, șansa de a te întâlni cu astfel de jucători este foarte mică. Noi nu am fi reușit să ne calificăm la Eurobasket dacă nu aveam această grupă dată la Cluj. Am încercat pentru Euro 2015 și am fost la o mustață, dar nu a venit ca o surpriză. În clipa de față, baschetul românesc are șanse către zero să se califice la un turneu final. Poate dar dacă se face cu 36 de echipe, pentru că nici așa, cu 24 de echipe, nu avem șanse.

Dincolo de Vlad Moldoveanu, Cațe pe alocuri și poate Olah care a mai jucat în Summer League-ul NBA, jucătorii românii nu au avut și probabil nici nu vor mai avea ocazia să întâlnească astfel de adversari. Ce impact crezi că va avea acest turneu asupra baschetbaliștilor români din lot?

Îi va marca foarte tare. Ca să fim sinceri, pentru ei cred că va fi un șoc înfiorător. I-am mai văzut jucând amicale cu Grecia, în 2009, și au jucat cu 6000 de oameni în tribună împotriva unei echipe în care erau Sofoklis Schortsanitis, Spanoulis și alții. Efectiv le cădeau pantalonii. Se simte faptul că niște oameni pe care îi vezi la TV coboară cu tine pe parchet și trebuie să îi înfrunți. Să fim sincer, sunt niște diferențe de valoare colosale. Cam cum au fost diferențele dintre Sporting Lisabona și Steaua, înmulțite cu 10. Sincer, când vine Pau Gasol ca adversar, rămâi fără replică. Rămân și eu, comentator, fără replică și nu sunt așa simplu de impresionat. Vă dați seama ce simte Titus când știe că adversarul lui direct e Pau sau ce simte Mandache când îl are pe Navarro. Îl vede pe La Bomba și ce face… va fi și un șoc imens pentru ei, mai ales că dincolo de Vlad și Cațe, sunt jucători care nu au mai dat de așa ceva.

La box, diferențele dintre România și restul echipelor ar fi de vreo șapte categorii. Acolo mai scapi că fugi, dar la baschet nu poți, că trebuie să te aperi și te apără și el.

Crezi că există în lotul României jucători pentru care acest turneu final să funcționeze ca un declic pentru carierele lor?

Cu siguranță poate fi pentru jucătorii tineri. Dacă stăm să ne uităm, naționala e împărțită în două. E generația lui Vlad pe umerii căreia s-a tot clădit un baschet cu puține succese și generația de U20. Să ne gândim doar că în 1997, an în care s-au născut Bobe, Cațe și Kuti, Pau Gasol și Navarro debutau în baschetul profesionist. Pentru cei tineri este o șansă, pentru că au crescut într-un climat mai competitiv decât ceilalți. Cațe a avut șansa de a fi la academia lui Real Madrid și joacă în Spania, Olah vine din SUA și după acest turneu poate face pasul mai departe pentru că vor fi mulți scouteri care vor dori să îi vadă pe ei, că doar nu or vrea să îi vadă pe spanioli pe care îi știe toată lumea. Din păcate, oricât de optimist aș fi, cred că vom lua niște bătăi istorice.

Oricât de optimiști am fi, sunt șanse mari să terminăm turneul fără victorie și în 4 meciuri din cinci să fim bătuți la diferențe mari. Crezi că fanii români vor reuși să înțeleagă faptul că, până la urmă, aceste diferențe sunt chiar normale?

Eu cred că da. Acum în mod normal noi ne putem bate cumva cu Cehia și Ungaria. Muntenegru, sub nicio formă. Cehia vine fără Vesely. Dacă venea și el, eram curățați. Cehia este accesibilă dincolo de Satoransky. Au jucători din campionatul intern și par umani. Poate puțin peste noi, dar ne putem bate pentru că avem publicul. Ungaria, la fel. Dincolo de Hanga, care este 100 de clase peste nivelul naționalei și care este un superstar la Barcelona, sunt accesibili și ei. Este un mare avantaj că se joacă la Cluj, pentru că publicul știe baschet. Cu puține excepții, fanii înțeleg ceea ce văd și cred că vor veni să se bucure de baschet. Asta trebuie să se întâmple și noi, presa, trebuie să le inducem ideea că mergem acolo să ne bucurăm de baschet. Trebuie să conștientizăm că nu avem nicio șansă sau oricum foarte puține și să o luăm așa mai relaxat pentru că dacă ne facem iluzii… Noi nu reprezentăm nimic în baschetul mondial. Am avut tradiție foarte puțin, performanțe nici atât, suntem departe de nivelul handbalului sau voleiului, așa că nu avem ce să le cerem acestor băieți. Sper să fie sala plină măcar la meciurile României și sper să nu se apuce să fluiere pentru că nu merită evenimentul acesta așa ceva.

Dar nu toată lumea pare să fi făcut toate eforturile și mă refer la problema pașaportului pentru Watson. Cum crezi că s-a ajuns aici?

Nu am cuvinte. Nu mi-a venit să cred. Încercam să mă mint că mai e o zi și se rezolvă. E inadmisibil. Am luat Eurobasketul în decembrie 2015 și în august 2017 nu avem jucător naturalizat. 20 de luni am avut la dispoziție, timp în care puteam să naturalizăm o divizie. Toate federațiile au naturalizat, peste tot se face și noi am lăsat naționala fără un sprijin elementar. Faptul că noi a trebuit să naturalizăm nu este ceva mare ajutor, ci o chestiune obligatorie. E ca și cum am pune un braț unui om ciung. Nu îi facem ceva ieșit din comun, ci reparăm o nedreptate a naturii. Faptul că nu avem conducător de joc nu e ceva dramă a României, ci a întregii Europei, că nimeni nu are și acela e un post special. Să naturalizezi era în fișa postului pentru federației ca să ne putem prezenta rezonabil, fie că era Eurobasket, fie că nu era. Mai ales în această situație, în care soluțiile din campionatul intern sunt ridicole. Sunt băieți ok, dar cei pe care îi avem nu au nicio treabă cu acest nivel. Și de parcă nu era suficient ce a reușit federație, s-a mai ajuns și la absurditatea de a-l lua pe Watson în pregătire, l-au pus pe afișe, s-a făcut tactica cu el, i-au mai ținut și pe cei de la U fără jucător și acum l-au trimis acasă. Nu poți ca 20 de luni să nu faci rost de un pașaport. Nu știu ce alte priorități a avut federația, în condițiile în care de sală s-a ocupat Clujul, banii au venit de la buget și altceva ce? Au organizat niște meciuri amicale, la care nu e mare filozofie oricum, că alea le organizează toată lumea. Nu mai spun că e o prostie să faci amicale cu Grecia și Lituania care ne băteau legați la ochi și cu o mână la spate de parcă noi aveam obiectiv să ne batem acum cu Spania. A fost o glumă sinistră ce a făcut federația și mi se pare o lipsă de respect față de iubitorii de baschet. Și-așa aveam echipă slabă, acum i-am tăiat și-un picior. Nu pricep de ce s-a întârziat, dar am informații că dosarul a ajuns doar acum două săptămâni la MTS, chestie care era primul pas de fapt. Și dacă s-a făcut asta abia acum, ce-ai făcut 20 de luni?

Nu a început încă Eurobasketul și noi am dat cu niște muci în fasole de s-a auzit zgomotul până în Antarctica. Noi deja am pierdut un meci, cel cu federația noastră, care ne-a bătut detașat la problema naturalizării.

Uitându-ne și la această situație dar și la alte probleme pe care le are baschetul românesc, mai crezi că un astfel de eveniment poate ajuta la renașterea baschetul românesc prin emulația pe care o creează?

Eu nu cred asta. Dacă prindem ceva, va fi ceva puțin. E o diferență prea mare acum. Am sărit noi niște pași de data asta crezând că facem ceva bine, dar nu va fi așa. Gasol va veni și ne va da cu terenul peste cap, Satoransky la fel, ei pleacă și noi rămânem cu ale noastre. Cu echipe care se retrag după trei luni, cu echipe finanțate de primării, cu americani veniți pe 300 și internet și tot așa. Nu ne va ajuta concret cu nimic. Ne poate ajuta să organizăm chestii de nivelul nostru, cum a fost la Oradea cu acel european de Divizia B. Dacă ne uităm pe rezultatele de la toate grupele de vârstă, imaginea e horror. Suntem pușcărie la orice nivel, cu excepția celor de la U20 care nu știu cum au făcut. Mi s-a părut o minune când am văzut că am bătut noi Rusia și Croația. Acolo a fost o simbioză extraordinară între o generație nemaipomenită, un ambient fantastic cum a fost la Oradea și un antrenor excelent în persoana lui Tudor Costescu. Dar pasul următor va fi dezastru.

Ca să nu încheiem atât de supărați, ai vreun favorit? Crezi că vreun jucător tânăr va exploda la acest turneu?

Sunt curios să văd echipa Muntenegrului. Pare o echipă foarte bine articulată în toate compartimentele și aștept de la ei rezultate foarte bune. De asemenea, o văd ca potențială mare surpriză pe Letonia. Mi se pare echipă de podium și dacă joacă la nivelul posibilităților o văd în postura Cehiei în 2015. Văd Letonia în sferturi. Aștept și sunt tare curios de jucătorii care ies în evidență. Pe lângă cei mari, trebuie să apară măcar unu cum a fost Jan Vesely în 2015. Cred că Lituania câștigă, dar au și ei probleme cu accidentprile. Îmi pare sincer rău că nu e Giannis Antetokounmpo. Cred că ar fi fost turneul lui și ar fi fost pentru Grecia ce a fost Dirk Nowitzki pentru Germania. În clipa de față, Giannis este un mega star și cu el, Grecia mergea în finală. Sunt curios și de Turcia, care va fi acasă și care are jucători buni. Aștept cu mare interes Slovenia, pentru că acolo este Luka Dončić și mor după copilul ăsta. E Toni Kukoč al generației lui, un conducător de joc minunat care face de toate. Nici nu vreau să mă gândesc ce era dacă aveam noi un Dončić. Nu mai mergeam după Watson.

Este un eveniment excepțional pentru orice iubitor de baschet. Te poți bucura 10 zile de jucători colosali, se poate merge la antrenamente, pot fi văzuți prin oraș și va fi o emulație incredibilă.

 

 

[stextbox id=’custom’ caption=’Eurobasket se vede la TVR’]

Postul public de televiziune va transmite toate partidele României de la Campionatul European de Baschet, dar și partidele din fazele superioare, inclusiv finalele. Telespectatorii vor putea urmări emisiuni de analiză și transmisiuni live de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

„Eu spun că acest eveniment este cea mai importantă competiție după Universiada din 1981. Dacă la Campionatul de European de Gimnastică noi am fost host broadcasteri și asta a însemnat că noi am făcut toată producția TV a evenimentului, de această dată producția este făcută de către FIBA. Având în vedere c cerințele tehnice erau oarecum ca cele de la transmisiunile de Champions League, am fi intrat la o cheltuială suplimentară. Dacă era să producem noi evenimentul, ar fi fost necesar să închiriem din nou un car pentru transmisiuni. Este un mare avantaj faptul că FIBA asigură producția TV și din câte știu o firmă portugheză se ocupă. Noi, TVR, suntem ca orice televiziune care vine la Cluj-Napoca: ne închiriem post de comentator și avem un studio în sală de unde vom „îmbrăca” meciurile României. Vom avea în data de 31, seara, o emisiune pe TVR 2 de la 20 la 21 în direct din studioul nostru în care vom prezenta competiția. Noi vom transmite până la capăt, inclusiv finala”, explică Emil Hossu-Longin.

[/stextbox]

Programul meciurilor Eurobasket 2017 de la Cluj-Napoca:

Data Oră Meci Fază Program
1 sept. 15.00 Ungaria-Croaţia Grupe TVR HD
1 sept. 17.35 Spania-Muntenegru Grupe TVR HD
1 sept. 20.20 România-Cehia Grupe TVR 2
2 sept. 14.50 Muntenegru-Ungaria Grupe TVR HD
2 sept. 17.45 Cehia-Spania Grupe TVR HD
2 sept. 20.30 România-Croaţia Grupe TVR 2, TVR HD
4 sept. 15.00 Ungaria-Cehia Grupe TVR HD
4 sept. 17.45 Muntenegru-Croaţia Grupe TVR HD
4 sept. 20.30 România-Spania Grupe TVR 2
5 sept. 15.00 Cehia-Muntenegru Grupe TVR HD
5 sept. 17.45 Croaţia-Spania Grupe TVR HD
5 sept. 20.30 România-Ungaria Grupe TVR 2, TVR HD
7 sept. 14.30 Cehia-Croaţia Grupe TVR HD
7 sept. 17.15 Ungaria-Spania Grupe TVR HD
7 sept. 20.45 România-Muntenegru Grupe TVR 2, TVR HD

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu