Emeric Ienei vede favorită naționala României în confruntarea cu ungurii

Emeric Ienei a antrenat ambele selecționate / Sursa foto: evz.ro

Emeric Ienei (75 de ani), care a pregătit atât naţionala României (1986-1990, 2000), cât şi pe cea a Ungariei (1992-1993), spune că tricolorii nu trebuie să rateze şansa de a obține un rezultat pozitiv în partida de vineri, când România întâlnește Ungaria în cadrul preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2014.

Mai sunt patru zile până la partida cu Ungaria, una aproape hotărâtoare în stabilirea echipei de pe locul secund al grupei D, lucru care-i permite accederea la barajul pentru calificarea la Mondialul brazilian. Despre importanța partidei ne-a vorbit și fostul selecționer, Emeric Ienei, cel care a pregătit ambele echipe naționale.

“Mă aștept la un meci echilibrat, interesant dar și tensionat cunoscute fiind rivalitățile dintre cele două țări. Chiar dacă nu trecem prin cea mai favorabilă perioadă a echipei naționale cred că șansele sunt de partea noastră mai ales că vom juca în fața a 50 000 de spectatori euforici.Din păcate Pițurcă nu are o arie de selecție foarte largă, jucătorii din străinătate neavând jocuri multe în picioare iar cei din campionatul intern nu prea dispun de o experiență internațională vastă. “ ne spune Ienei.

Cât îi privește pe jucătorii unguri fostul antrenor crede că sunt foarte conectați la partida de la București, conștienți fiind că această partidă este o șansă mare și pentru ei pentru a prinde barajul. „ Naționala Ungariei are câțiva jucători talentați care joacă la echipe din străinătate și cred că forța echipei vine de la fotbaliștii din compartimenteul median și din atac. Sunt însă deficitari în apărare lucru pe care putem să-l speculăm.” ne-a declarat Emeric ienei.

Chiar dacă actualul selecționer, Victor Pițurcă, nu este foarte simpatizat în rândul iubitorilor de fotbal de la noi, Ienei are încredere în antrenorul naționalei. “ Am încredere în Pițurcă deși mulți îl contestă și îl critică, însă până la urmă și critica poate să fie constructivă mai ales dacă mesajul este unul pozitiv. Cred că e suficient de receptiv încât să analizeze tot ce i s-a transmis legat de adversari şi să pună în practică tactica adecvată pentru a câştiga.” spune Ienei.

Este de părere că meciul de vineri trebuie să fie o sărbătoare a fotbalului în care publicul să-și încurajeze sportiv favoriții și unde să nu existe manifestări care să incite.” Până la urmă este un simplu meci în care echipa mai bună să câștige” încheie Emeric Ienei.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu