Eduard Novak, dublu campion mondial la paraciclism

După ce vineri, în contratimpul individual a izbutit să câștige medalia de aur, duminică, românul Eduard Novak a reușit aceeași performanță  şi în cursa de fond, în cadrul Campionatului Mondial de paraciclism desfăşurat la Baier-Comeau în Canada.

Cursa de fond a avut un final dramatic, Novak impunându-se la sprint, după 80 km, în 2h 00’08”, în faţa colegilor de evadare, cehul Jiri Jezek şi spaniolul Roberto Alcaide Garcia, înregistraţi în acelaşi timp şi medaliaţi, în această ordine, cu argint şi, respectiv, bronz. Primul grup de urmăritori, conduşi de americanul Jonathan Copsey, a sosit cu o întârziere de 2’30”.

După participarea la acest campionat mondial, palmaresul sportivului din Miercurea Ciuc cuprinde 1 medalie de aur (urmărire individuală, la Londra-2012) şi 2 de argint (contratimp individual, la Beijing-2008 şi Londra-2012) la Jocurile Paralimpice, echivalentul Jocurilor Olimpice pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi 6 medalii de aur şi una de argint la Mondialele paralimpice, atât pe şosea, la contratimp şi fond, cât şi pe velodrom, într-o probă disputată, practic, contratimp, dar pe 4 km, urmărire individuală.

 

 


Publicitate

Postaţi un comentariu