Echipa naţională / România a pierdut amicalele din Danemarca

Cristina Neagu (foto, la minge) este marea speranţă a României la mondialele ce se vor desfăşura în Serbia, în luna decembrie

Echipa naţională feminină de handbal a României a fost învinsă în ambele meciuri test disputate în deplasare cu Danemarca, la sfârşitul săptămânii. În primul amical nordicele au dispus de „tricolore” la limită, cu scorul de 23-22, iar în meciul revanşă s-au impus la cinci goluri diferenţă, scor 26-21.

Meciurile fac parte din programul de pregătire în vederea participării la Campionatul Mondial din Serbia, programat în luna decembrie. La revenirea din Danemarca, lotul echipei naţionale are programat un stagiu de patru zile la Cheile Grădiştei, iar ulterior va participa la un turneu amical, în Franţa, în cadrul căruia va întâlni reprezentativele Japoniei, Tunisia şi echipa ţării gazdă.

În data de 4 decembrie fetele antrenate de Gheorghe Tadici au programat un ultim meci test în compania Angolei, la Timişoara, după care se va pleca în Serbia. Echipa naţională de handbal feminin a României va debuta la Campionatul Mondial în compania reprezentativei Tunisiei, meciul fiind programat să se dispute la Novi Sad. În grupa D, din care face parte şi echipa ţării noastre, au mai fost repartizate echipele naţionale din Ungaria, Cehia, Germania şi Australia.

Distribuie:

Postaţi un comentariu