Dragan e selecționerul României

Foto: Dan Bodea

Antrenorul Dragan Petricevic a fost validat, luni, de Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet, în funcția de selecționer al echipei naționale feminine, informează site-ul frbaschet.ro. ”Mulţumesc Federaţiei Române de Baschet pentru încrederea acordată.

Sunt foarte onorat de această numire şi voi face tot ce stă în puterile mele pentru a ne îndeplini principalul obiectiv, calificarea la Campionatul European din 2019”, a declarat Petricevic. În România, Petricevic a mai antrenat de-a lungul carierei echipele masculine Poli Moldrom Iaşi, West Petrom Arad, CSU Asesoft Ploieşti, Farul Constanţa, ELBA Timişoara, BCM Timişoara, BC Timişoara, CSU Sibiu şi echipele feminine BC Livas Târgovişte și Universitatea Cluj.

Are în palmares patru titluri naţionale, cu Universitatea Cluj (în 1996), cu West Petrom Arad (în 2001 şi 2002), şi în 2004 cu Asesoft Ploieşti. Dragan Petricevic a fost și selecționerul echipei naţionale de baschet masculin în anul 2000, după ce în perioada 1996-1998 a fost secundul lui Dan Berceanu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu