Dinamo continuă să ia jucători de la FC Maramureș

Fotbalistul originar din Băiuţ, Maramureş, Raul Krausz a semnat cu Dinamo Bucureşti

Mijlocaşul Raul Krausz, care a evoluat până în această vară la FC Maramureş Universitar Baia Mare, este începând de marţi, fotbalistul lui Dinamo Bucureşti. Neplătit de luni de zile Krausz a depus un memoriu la Liga Profesionistă de Fotbal, iar Comisia de Soluţionare a Litigiilor i-a dat câştig de cauză şi l-a declarat liber de contract.

Marţi, reprezentantul fotbalistului şi oficialii grupării bucureştene au ajuns la un acord, iar Krausz a semnat un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane cu Dinamo. Raul Krausz nu este primul fotbalist de la FCM U Baia Mare care ajunge în ultimele luni la Dinamo, clubul bucureştean achiziţionând în această vară trei jucători de perspectivă de la formaţia finanţată de Dan Hotico. Dintre aceştia Steliano Filip a fost deja cooptat în lotul primei echipe a alb-roşiilor şi a debutat în Liga I.

Raul Krausz este internaţional de juniori al României, fiind o prezenţă constantă în lotul Under 17, iar recent a făcut pasul spre selecţionata U 18. Maramureşeanul a susţinut probe de joc în ultima vreme şi la FC Vaslui însă, nu a fost reţinut în lotul moldovenilor de tehnicianul Ionuţ Moşteanu. Kraus a debutat la FCM U Baia Mare, în Liga a II-a, în sezonul 2011-2012, iar în campionatul trecut a evoluat în 13 partide pentru “mineri”, fiind folosit preponderent pe postul de mijlocaş ofensiv.

Distribuie:

Postaţi un comentariu