De ce s-au temut nu au scăpat

Foto: Dan Bodea

Rivalitatea dintre ”U” Cluj și CFR își va consuma noi episoade dar, de această dată, în Liga a III-a. Oficialii clubului din Gruia au făcut toate demersurile necesare pentru reînființarea echipei a doua a clubului, imediat după ce ”U” a promovat și dosarul de participare în eșalonul terț a fost aprobat de comisiile FRF. Echipa a doua a CFR-ului este un experiment eșuat în alte două rânduri, reactivat anul acesta în ideea promovării jucătorilor tineri. ”Suntem echipă de Liga 1 și avem dreptul să ne înscriem și echipa a doua în Liga 3 și.

Avem mulți jucători, avem și pe lista B jucători care se încadrează la criteriile din Liga 3”, a explicat Iuliu Mureșan, pentru Digisport, decizia de a reactiva echipa a doua. Astfel, ”U” Cluj și CFR se vor înfrunta și în cel de al treilea eșalon, după ce în ultimii ani s-au duelat doar în iga 1 și Cupa României. Sezonul 2017/2018 al Ligii a III-a va începe la data de 26 august. În zilele următoare va fi stabilit și programul competițional.


Publicitate

Postaţi un comentariu