Daniel Stanciu a semnat cu ”U”! Luni va fi prezentat oficial!

Foto: Dan Bodea

Ceea ce se vehicula deja de aproximativ două săptămâni, iminenta cooptare a lui Daniel Stanciu în staful administrativ al FC Universitatea Cluj s-a concretizat la sfârșitul acestei săptămâni. Imediat după victoria „Șepcilor roșii” de la Târgu Jiu (1-0 cu Pandurii), Daniel Stanciu a semnat contractul cu ”U” și va fi prezentat oficial, luni, 28 octombrie.

La data de 14 octombrie când un oficial al Universității a recunoscut pentru Transilvania Reporter că șansele ca Stanciu să semneze cu alb-negrii, fostul director sportiv al clubului CFR a negat vehement implicarea lui în clubul universitar. „Nu este nimic adevărat, nu se pune problema să ajung la Universitatea, nu știu cine scoate aceste vorbe. Am alte planuri, alte proiecte”, spunea Stanciu la vremea amintită, pentru Actual de Cluj.

În vârstă de 45 de ani, Daniel Stanciu a mai avut funcții de conducere la Timișoara și FC Vaslui (team manager), Steaua București (element de decor în grila de personal cu presupuse atribuții de director sportiv), FCM Târgu Mureș, ASA Târgu Mureș și Dinamo (președinte executiv) și Hapoel Acre (director de fotbal).

Învestirea lui Daniel Stanciu într-o funcție de conducere la Universitatea Cluj era iminentă. Fostul director sportiv din Gruia este de mai multă vreme „împins” în față de oficiali din Federația Română de Fotbal, dar și de oameni influenți din mediul politic. În lumea fotbalului se zvonește că protectorul lui Stanciu este secretarul general adjunct Federației Române de Fotbal, Gabriel Bodescu, cel care l-a propus și clubului FK Csikszereda, nou-promovată în Liga 2.

Daniel Stanciu a activat ultima oară la CFR unde a fost numit director sportiv, în luna octombrie a anului trecut. Nici un an nu a apucat să presteze Stanciu pentru vișinii fiind dat afară în luna iulie a acestui an.

Lui și directorului de la centrul de copii și juniori al feroviarilor, Silviu Bogdan, l-i s-a reproșat managementul defectuos și faptul că niciun junior al clubului din Gruia nu a făcut pasul spre echipa de seniori, în condițiile în care din acest sezon echipele din Liga 1 sunt obligate să înceapă fiecare meci cu minimum doi fotbaliști U21 și să termine jocurile cu cel puțin un fotbalist sub 21 de ani pe teren.

Distribuie:

Postaţi un comentariu