Cutremur în Gruia! Încă un ”galactic” vine să salveze clubul. Ganea ar putea fi noul antrenor

După eșecul din returul Europa League, scor 2-3, acasă cu Dudelange (din Luxemburg), care a coincis cu eliminarea campioanei României din competiția continentală intercluburi, a urmat o noapte lungă în birourile de la arena Dr Constantin Rădulescu. Antonio Conceicao a simțit că mandatul lui la CFR s-a încheiat și și-a anunțat demisia la conferința de presă. Însă, schimbările nu se opresc aici.

Finanțatorii CFR-ului au decis, conform Prosport, să aducă și în fruntea clubului o persoană nouă. Este vorba despre Rafael Gordillo. Spaniolul a sosit de urgență la Cluj și va prelua conducerea CFR-ului. Gordillo este primul conducător străin din istoria fotbalului românesc. Conform sursei citate Rafael Gordillo este un nume greu în fotbalul spaniol. Acesta are experienţă ca şi conducător, el fiind preşedinte la Betis Sevilla.

Gordillo are 61 de ani şi a jucat la Betis şi la Real Madrid. Cu echipa din capitala Spaniei a câştigat 5 campionate şi o cupa UEFA. A fost şi internaţional spaniol şi a jucat la două campionate mondiale şi trei campionate europene, între 1982 şi 1988. Pentru postul de antrenor, primul nume vizat este fostul internațional Ionel Ganea. fiul acestuia a fost racent transferat de CFR, dar va evolua pentru început la echipa a doua.

Distribuie:

Postaţi un comentariu