“Cupa Satu Mare” la karting

Iubitorii sportului cu motor sunt aşteptaţi la un regal automobilistic

Sâmbătă şi duminică Sătmarul va găzdui “Cupa Satu Mare” la karting, competiţie aflată la cea de a II-a ediţie.

Locaţia aleasă va fi Bulevardul Transilvania  unde îşi vor tura motoarele 60 de kartişti de la 12 cluburi din ţară: Reșita, Cluj, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Suceava, Târgu Mureș și București.

Se va concura la mai multe clase, Pufo (6-8 ani), Mini (9-12 ani), Mobra (50 cm cubi), 100 F.A. (100 cm cubi) şi K.Z. 125, socotită clasa regină.

Competiţia va începe sâmbătă la ora 10.00 cu sesiuni de antrenamente, mai apoi cu cea a calificărilor, până la ora 16.00. În acelaşi interval orar, dar duminică, iubitorii acestui sport vor putea viziona antrenamentele şi desigur manşele finale.

Principalii organizatori sunt Palatul Copiilor, Primăria şi Consiliul Judeţean Satu Mare.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu