Cupa României / Unirea Jucu a dat lovitura în Cupă

Unirea Jucu (foto, în alb) a eliminat Olimpia Satu Mare din Cupa României şi este a treia reprezentantă a fotbalului clujean în competiţia surprizelor

Echipa de liga a III-a, Unirea Jucu, pregătită de fostul fotbalist şi antrenor al Universităţii Cluj, Meszaros Alpar, a eliminat formaţia Olimpia Satu Mare din faza a V-a a Cupei României, scor 5-4 după executarea loviturilor de departajare. În urma acestui rezultat Unirea Jucu s-a calificat în 16-imile competiţiei, etapă în care intră în joc şi formaţiile din Liga I.

Meciul dintre Unirea şi Olimpia Satu Mare, disputat marţi, a fost unul cu adevărat dramatic. Sătmărenii au deschis scorul din lovitură de la 11 metri încă din debutul jocului. Gazdele au revenit spectaculos şu au preluat conducerea cu 2-1, pentru ca în ultimul minut de joc al timpului regulamentar Plimpia să egaleze la doi.

În reprizele de prelungiri ambele formaţii putea să mai înscrie, dar tabela a rămas nemodificată şi s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Gazdele au înscris din prima încercare şi la fel au făcut şi oaspeţii. Apoi Uniriştii au ratat două lovituri de la 11 metri, în timp ce Olimpia a înscris de tot atâtea ori.

Ultimii doi executanţi desemnaţi de Meszaros şi-au făcut datoria şi au marcat, spre deosebire de ultimii doi sătmăreni care au ratat ţinta. După prima serie de câte 5 lovituri scorul era simetric cu cel indicat de tabela de marcaj după 120 de minute (2-2). Prima lovitură din seria suplimentară a fost transformată de jucătorii din Jucu, Olimpia a ratat din nou şi Unirea merge mai departe în Cupa României.

„Această victorie este comparabilă cu o minune. Sunt fericit şi îi felicit pe băieţi pentru că au crezut în şansa lor. Sper să cădem cu Universitatea Cluj sau Dinamo, la tragerea la sorţi”, a declarat antrenorul echipei din Jucu, Meszaros Alpar. În aceaşi fază a competiţiei Arieşul Turda a fost eliminată de FC Bihor, după 0-1 în prelungiri.


Publicitate

Postaţi un comentariu