Cupa României / “U” sau CFR? Cine învinge, joacă finala pe Cluj Arena

"U" Cluj și CFR Cluj se bat diseară pentru un loc în finala Cupei României, care e posibil să se dispute pe Cluj Arena / Foto Dan Bodea

“U” Cluj și CFR Cluj se întâlnesc, miercuri seară, pentru a patra oară în Cupa României și pentru a 67-a oară în toate competițiile interne. Un derby de tradiție, cel mai longeviv din România, având în vedere că prima întâlnire dintre cele două echipe clujene a avut loc în 1921 (acum 94 de ani), în campionatul zonal Cluj. Calificate de câte patru ori în finala Cupei, “U” și CFR vor încerca să acceadă pentru a cincea oară în ultimul act a celei de-a doua competiții din fotbalul românesc, finala din acest an având mari șanse să se joace chiar pe Cluj Arena.

“U” Cluj a pierdut trei finale (1933/1934, 1941/1942, 1948/1949) și a câștigat-o pe cea din 11 iulie 1965, iar CFR Cluj a câștigat trei finale (2007/2008, 2008/2009, 2009/2010) și a pierdut una (2012/2013). Interesant e faptul că “U” s-a calificat în cele patru finale disputate având patru denumiri diferite: Universitatea Cluj (în sezonul 1933/1934), Universitatea Cluj Sibiu (1941/1942), CSU Cluj (1948/1949), Știința Cluj (1964/1965).

Clujul a mai avut două echipe în finală: Arieșul Turda, prima echipă de divizia B, câștigătoare a Cupei României, 2-1 cu Rapid, în 1961 și Metalul Energia Câmpia Turzii, învinsă de Progresul Oradea în 1956.

“U” Cluj și CFR Cluj în Cupa României
Cum am spus, “U” și CFR se înâlnesc pentru a patra oară în Cupa României, în celelalte trei întâlniri precedente înregistrându-se rezultatele de mai jos:

8  martie 1959         ”U” Cluj – CFR Cluj    4-2 (3-1)
14 octombrie 2008        “U” Cluj – CFR Cluj     3-3 (2-0); 13-14 final
4 martie 2015        CFR Cluj – ”U” Cluj     0-0
1 aprilie 2015        “U” Cluj – CFR Cluj    ?-?

Clujul va avea pentru a 11-a oară o finalistă în Cupa României la fotbal
1933/34    Ripensia Timişoara – Universitatea Cluj: 3-2 si 5-0 (3-0)
1941/42    Rapid Bucureşti – Universitatea Cluj Sibiu: 7-1 (1-0)
1948/49    CSCA Bucureşti – CSU Cluj: 2-1 (1-0)
1955/56    Progresul Oradea – Metalul Câmpia Turzii 2-0 (0-0)
1960/61    Arieşul Turda – Rapid Bucureşti: 2-1 (0-1)
1964/65    Ştiinţa Cluj – Dinamo Piteşti: 2-1 (1-0)
2007/08    CFR Cluj – Unirea Urziceni 2-1
2008/09    CFR Cluj – FC Timişoara 3-0
2009/10    CFR Cluj – FC Vaslui 0-0, 5-4 penalty
2012/13    Petrolul Ploiești – CFR Cluj 1-0

Clujul, de două ori cu câte trei echipe calificate în fazele superioare
Legat de tradiția Clujului în Cupa României, se cuvine să amintim aici și de performanța din 2007, atunci când orașul nostru a avut trei echipe calificate în optimile Cupei României, „U”, CFR și Sănătatea, egalând, la aceea dată, un record vechi de 55 de ani.

Din 1952 nu se mai calificaseră trei echipe din provincie în aceea fază a competiției. De remarcat faptul, că în afara Bucureștiului, doar Timișoara, Clujul, Aradul și Oradea, au avut câte trei echipe calificate în optimile de finală, Clujul mai reușind această performanță în sezonul 1947/1948, cu „U”, CFR și Dermata printre competitoare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu