Cupa României / Potaissa Turda şi Minaur Baia Mare s-au calificat în sferturi

Minaur Baia Mare şi Potaissa Turda s-au calificat în sferturile de finală a Cupei României la handbal masculin / FOTO: Dan Bodea

Echipele masculine de handbal Potaissa Turda şi Minaur Baia Mare s-au calificat în sferturile de finale a Cupei României după ce au trecut în faza optimilor de CSU Suceava, respectiv de HC Odorhei.

Clujenii de la Potaissa s-au impus în meciul cu gruparea din nordul Moldovei cu scorul de 32-30, la capătul unui meci frumos în care ambele combatante şi-au dorit victoria. Băimărenii de la Minaur traversează o perioadă foarte bună şi în Liga Naţională, iar acest lucru s-a făcut simţit şi în meciul din Cupă, unde s-au impus cu scorul de 29-27 în faţa celor de la HC Odorhei.

În sferturile de finală, programate joi, 6 martie, se vor disputa partidele: Ştiinţa Bacău – Dinamo Bucureşti (ora 14, 00), Steaua Bucureşti – CSM Bucureşti (ora 16, 00), HCM Constanţa – HC Potaissa Turda (ora 18, 00), HC Vaslui – HCM Minaur Baia Mare (ora 20, 00).

Distribuie:

Postaţi un comentariu