Cupa României la fotbal feminin, o “afacere” Cluj – Tg. Mureș

Învinsă, scor 1-2, în finala Cupei României, disputată recent la Hunedoara, Olimpia Cluj a ratat al 6-lea event consecutiv campionat – Cupa României, nereușind astfel să stabilească un nou record în fotbalul femin românesc. De aplaudat performanța echipei AS Ardealul Tg. Mureș, care a jucat șapte finale consecutive de Cupa României, câștigând pentru a doua oară trofeul, după ediția din 2010, când a învins cu 4-0 pe Clujana, aceea fiind ultima finală jucată de echipa din Cluj, care s-a desființat între timp. De remarcat că finala disputată, marți, pe stadionul “Michael Klein” din Hunedoara, a fost a șasea consecutivă disputată între Olimpia Cluj și ASA Tg. Mureș, precedentele fiind câștigate, fără gol primit, de către echipa din Cluj: 2-0 (sezonul 2010-2011), 1-0 (2011-2012), 6-0 (2012-2013), 3-0 (2013-2014), 4-0 (2014-2015).

Distribuie:

Postaţi un comentariu