Continuă seria neagră a campionilor. CFR – Poli Iași 1-1

Foto: Dan Bodea

CFR a debutat la sfârșitul acestei săptămâni în Liga 1 cu un semieșec, acasă, scor 1-1 cu Politehnica Iași. Este al treilea meci consecutiv fără victorie pentru echipa lui Dan Petrescu, după 0-1 în Supercupa României și 0-1 în manșa întâi din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.

La fel ca și în precedentele jocuri oficiale vișiniii au început mai bine meciul și în minutul 12 au cerut lovitură de la 11 metri după un duel între Deac și Panțîru. Centralul Cătălin Popa a lăsat jocul să continue. Presiunea gazdelor nu s-a concretizat. Mai bine de 20 de minute nicio ocazie clară de gol nu s-a consemnat la poarta lui Rusu.

Foto: Dan Bodea

Până la urmă golul a venit la capătul unei faze în care Camora a centrat bine, Deac s-a demarcat perfect și a deschis scorul cu o lovitură de cap din apropiere. Golul marcat de Deac în minutul 23 este primul al campionilor Ligii 1 în actualul sezon, iar Mijlocașul CFR-ului a ajuns cu această ocazie la 33 de reușite în toate competițiile pentru CFR, devansându-i astfel, pe Cristi Bud (32 de goluri) și Ricardo Cadu (30).

A fost de altfel, singura fază notabilă din primele 45 de minute și cele două oponente au intrat la cabine la scorul preferat al antrenorului Petrescu. În mod surprinzător moldovenii au trecut la cârma partidei în actul secund și aveau să egaleze la o fază de toată frumusețea. În minutul 62 Loshaj a luat o acțiune pe cont propriu, i-a înșirat pe toți CFR-iștii întâlniți în cale și a șutat la colțul lung, lăsându-l fără replică pe Arlaukis.

Rondon a căzut și el în careu și banca feroviarilor a luat foc. Dan Petrescu a fost elimin at pentru proteste, iar Andrei Cristea a luat la țintă bara, în minutul 90. Meciul s-a terminat 1-1, dar oricare dintre cele două formații putea-u să-și adjudece victoria, în ciuda puținelor oportunități pe care și le-au creat.

Foto: Dan Bodea

La începutul partidei organizatorii au transmis și un mesaj de felicitare pentru Simona Halep, care sâmbătă, a cucerit al doilea titlu de Grand Slam din carieră, după 6-2, 6-2 cu Serena Williams în finala turneului de la Wimbledon. Pentru CFR urmează returul cu Astana. Meciul este programat miercuri, de la ora 21:00, pe arena din Gruia.

Postaţi un comentariu