Clujul se desparte-n două, dar nu mai clocotește. Meciul etapei

Borza, Deac/ Foto: Dan Bodea

Meciul dintre Universitatea și CFR va fi cel mai dezechilibrat din ultimii ani. La prima vedere și analizând ultimele evenimente pentrecute în curtea alb-negrilor, derby-ul local ar trebui să aibă un câștigător cert, echipa vizitatoare de pe Cluj Arena. ”U” aproape că s-a autodesființat după curățenia lui Ganea, dar nici la CFR nu e mai multă liniște. E pentru prima dată când șefii din Gruia au anunțat că feroviarii nu vor juca pe vreo primă în acest meci. ”U” și CFR se întâlnesc duminică, pe Cluj Arena, de la ora 21.30

Ultimatum pentru ”Ganez”

Antrenorul Ionel Ganea nu pare să mai aibă multe etape de stat pe banca ”șepcilor roșii”. Arătând mai mereu cu degetul înspre proprii jucători, tehnicianul a uitat un lucru esențial în fotbal: antrenorul este primul care plătește pentru nerealizările unei echipe. La ”U” a fost exact pe dos. Ganea a rămas, o echipă întreagă a plecat. În ultimul lot de ”disponibilizări” Ganezul a inclus nu mai puțin de cinci fundași astfel că, la meciul cu CFR va trebui să improvizeze o linie defensivă, compartiment la care oricum Universitatea stă cel mai slab din Liga I. 16 goluri a încasat ”U” în primele șase etape, cele mai multe dintre toate competitoarele din primul eșalon. În aceste condiții oficialii clubului, dar și suporterii au anunțat că următoarele două meciuri sunt decisive pentru Ionel Ganea, acesta urmând să-și piardă susținerea din partea tuturor. În stilul caracteristic antrenorul alb-negrilor le-a răspuns fanilor: „Pariați pe noi, vom câștiga1”.

Vișinii stau bine în cifre

Istoria confruntărilor directe dintre ”U” și CFR, în Liga I, consemnează doar trei victorii în dreptul ”studenților”, ultima în mai 1972, a fost atunci 1-o pe ”Ion Moina”. E drept că din 1976 și până în 2007 cele două formații nu s-au mai întâlnit la nivel înalt. În total au fost 28 de întâlniri în prima divizie, 15 dintre acestea însemnând tot atâtea victorii pentru CFR, iar 10 meciuri s-au terminat la egalitate. Mijlocașul CFR-ului, Ciprian Deac a declarat că spera ca statistica să fie și mai avantajoasă echipei sale, după meciul de duminică. „Indiferent de situația din clasament a celor două echipe, un astfel de meci este un derby. Teoretic suntem avantajați, dar fotbaliștii de la Universitatea vor fi montați la maximum pentru meciul cu noi. Sper să trecem în statistici 42 de ani fără victorie pentru <U>”, a spus Deac.

Căpitanul feroviarilor, Ricardo Cadu, este și mai ferm și reamintește performanțele pe care echipa sa le-a obținut în ultimii șapte ani. „Sper să câștigam duminică și pe viitor să avem un moral mult mai bun. Nici noi nu am început foarte bine campionatul dar nu putem să ascundem că suntem echipa favorită, am trecut și noi prin momente mai puțin bune, dar sunt convins că ne vom reveni încă de la acest meci. CFR este o echipă obișnuită să câștige trofee. Există presiune și e normal pentru că e un derby, pentru noi și pentru suporteri. Va fi tot timpul un derby pentru oraș, și dacă noi eram pe locul 1 și ei pe ultimul loc, tot derby se numește. Sper să vină cât mai multă lume la stadion și să fie civilizați”, a completat Cadu.

cifră

41 de ani au trecut de la ultima victorie a Universității Cluj în fața CFR-ului, în Liga I

declarație

Întotdeauna un meci între <U> și CFR va crea adversităţi mari de tot între cele două echipe, dar până la urmă este un joc de fotbal şi trebuie privit ca atare. Fiecare echipa își dorește victoria, dar eu sper că la final noi vom ieși de pe teren învingători însă, pentru acest lucru trebuie să tratăm cu maximă seriozitate această partidă”, Petre Grigoraş 


Publicitate

Postaţi un comentariu