Clujul, prezent la Copa America

Foto: Dan Bodea

Când spui Copa America gândul te duce la celebrele dueluri dintre Neymar şi Mesi pentru supremaţia în fotbalul sud-american. Însă, tot sub egida Copa America se desfăşoară an de an, în Mexic, o competiţie dedicată fotbalului american. Pentru prima oară în istoria întrecerii o echipă europeană a fost invitată să participe la competiţie. Cluj Crusaders, echipa de fotbal american din Cluj-Napoca se va alinia, la sfârşitul acestei luni, la startul Copa America, alături de alte formaţii din Brazilia, Peru, Columbia şi evident grupări din ţara organizatoare, Mexic. În urmă cu o săptămână Cluj Crusaders a împlinit 6 ani de la înfiinţare, timp în care „Cruciaţii” au adus pe malul Someşului două titluri de campioni ai României.

Primul turneu peste ocean

Prezenţa echipei Cluj Crusaders (Cruciaţii Clujului) la turneul Copa America reprezintă o premieră pentru fotbalul american din România. Nicio altă echipă autohtonă nu a mai avut această onoare. Un rol important în acest demers l-a avut şi antrenorul „Cruciaţilor”, Rafael Ruiz Anaya, un mexican stabilit la Cluj. “Este o premieră pentru fotbalul american din România. O deplasare în afara continetului european părea și pentru noi, sincer, până anul trecut, o probabilitate foarte redusă. Au mai fost echipe din România care au mai primit invitații onorate la turnee regionale, o echipă din București a participat la o cupă în Bulgaria și au mai fost participări la antrenamente comune în Serbia sau Ungaria. Avem o relație de prietenie cu o echipă din Ungaria, pe care o întreținem excelent prin deplasări reciproce”, explică Mihai Grigoraș, purtătorul de cuvânt al ”Cruciaților”. De ce este atât de importantă prezenţa clujenilor în Mexic am aflat tot de la Grigoraş. „Mexicul e a treia putere a lumii în acest sport, e o țară în care fotbalul american se practică deja de aproape 100 de ani, iar influența din partea de nord a continentului se vede foarte clar. Sunt convins că vom avea foarte multe de câștigat prin interacțiunea cu echipele care vor evolua în acest turneu. Vor participa și echipe din Brazilia, Peru, Columbia, state mai puțin dezvoltate în această disciplină sportivă, dar care fără discuție sunt peste nivelul echipelor din România în momentul de față. Prezenţa la un astfel de eveniment este o experiență care le lipsește echipelor de fotbal american din România și care înseană foarte mult pentru noi”, mai spune Grigoraş.

Pregătiri speciale, pentru condiţii speciale

Copa America este un turneu internațional de Fotbal American creat în scopul dezvoltării acestui sport la nivel de cluburi. Anul acesta întrecerea se va desfasura în provincia Huixquilucan Mexic, în perioada 30 Ianuarie – 8 Februarie, iar Cluj Crusaders este singura echipă din Europa invitată să participe în calitate de oaspete. Și pentru a fi siguri că se vor ridica la nivelul așteptărilor ”Cruciații” clujeni au început pregătirile pentru acest turneu de mai bine de trei luni. “Noi am început pregătirea pentru această participare încă de anul trecut, din octombrie-noiembrie. Între timp am cooptat 3 jucători de la echipa prietenă Mureș Monsters pentru a întări puțin linia ofensivă dar și defensivă. Vom juca la altitudini foarte mari, peste 3000 metri din câte știm noi, împotriva unor echipe care vin cu loturi extinse de 40 de jucători, un lucru foarte important în fotbalul american pentru că e un sport de travaliu, extrem de intens, cu perioade scurte și succesive, iar șansa jucătorilor de a se odihni și recupera nu prea există. Noi nu vom putea deplasa un lot de 50 de jucători în Mexic, dar oricum îmi felicit colegii pentru că am reușit să strângem un lot de 33 de jucători pentru acest turneu. Am făcut între două și patru antrenamente pe săptămână, am avut și câteva meciuri amicale, inclusiv la București și la Mureș. Am efectuat ședințe de pregătire intense, dar am lăsat loc și pentru o scurtă perioadă de adaptare pentru cei trei jucători de la Mureș pe care a trebui să îi integrăm în sistemul nostru de joc. De trei luni de zile ne antrenăm fizic și lucrăm în sală, tocmai pentru a compensa diferența de altitudine pe care sunt convins că o vom resimți”, a mai adăugat Grigoraș.

Scurtă istorie

Cluj Crusaders s-a înființat la data de 13 februarie 2010 din inițiativa lui Rafael Ruiz Anaya, un fost jucător de fotbal american. De profesie IT-st, Rafael s-a stabilit în Cluj-Napoca, alături de soția lui, în 2007. În 2010 a văzut câțiva tineri care simulau o partidă de fotbal american și le-a propus să înființeze echipa. ”Vreme de 12 ani am jucat fotbal american, iar ulterior am fost antrenor pentru încă 7 ani în Mexic. Apoi m-am mutat în Europa, iar din 2007 în Cluj. Când i-am văzut pe acei băieţi că încercau să se joace de-a fotbalul americam mi-am zis că merită să încerc să înfiinţez o echipă aici în Cluj. Pentru că nu era nimeni care să ştie despre ce este vorba în acest sport, şi pentru că eu aveam deja experienţă în antrenorat, am decis să mă ocup personal de pregătirea echipei. Astăzi sunt foarte mulţumit de ce am realizat”, a rememorat Rafael momentele de început ale echipei. Cluj Crusaders este un club sportiv non-profit care are ca ramuri de activitate Fotbalul American și Powerlifting. Din punct de vedere competitional Cluj Crusaders este singra echipa din România care a participat la toate ediţiile de Campionat Național, competiție pe care a câștigat-o în două rânduri, în 2012 și 2013, terminând pe locul doi în edițiile din 2010, 2011 și 2015. Dincolo de activitatea sportivă specifică, Cluj Crusaders, înțelege să se implice și în campanii comunitare și sociale prin care să sprijine dezvoltarea comunității orașului Cluj-Napoca. Rafael Ruiz a reuşit anul trecut să aducă ROBOWL (finala Campionatului Naţional de Fotbal American), pentru a doua oară pe Cluj Arena. „Cruciaţii” au cedat în ultimul act al întrecerii interne în faţa marilor rivali Bucharest Rebels.

6 ani de activitate vor aniversa, la data de 13 februarie, jucătorii echipei de fotbal american Cluj Crusaders.

Distribuie:

Postaţi un comentariu