Clujul paradoxurilor sportive

”Managerilor de secții sportive, nebunii ăia care bat în fiecare zi la uși, căutând sponsori, lor trebuie să li se ridice statui. Iar faptul că sportivii care reprezintă clubul și România în întreceri internaționale sunt obligați să muncească ca să se întrețină, asta ar trebui să-i trezească pe directorii și președinții de cluburi, pe foștii sportivi care astăzi sunt oameni politici, sau puși politic în anumite funcții. Dacă nu ne trezim, sportul va dispărea”, Bogdan Cantor, fost manager al echipei de rugby ”U” Cluj / Foto: Dan Bodea

Cluj-Napoca este orașul cu cea mai frumoasă și modernă infrastructură sportivă din România. Dacă la capitolul investiții stăm bine, nu același lucru se observă în materie de performanțe. Doar baschetul mai ține steagul sus. Sportivii din Cluj, nu toți, poate doar cei de la CS Universitatea, supraviețuiesc cu o masă pe zi, indemnizații de numai 600 de lei pe lună și un tratament zeflemitor din partea celui care de ani de zile conduce clubul (Ovidiu Vasu), după reguli simple, conform cărora ești șef pe viață dacă stai în banca ta.

Încremenit într-un scaun, cu o funcție care îi va asigura o pensie ”decentă”, conducătorul CS Universitatea nu mai are nimic din nervul sportului. Legat la mâini din cauza lipsei unei legi a sportului, reactualizată, la nivelul țărilor în care sportul și sportivii sunt respectați și ajutați, Ovidiu Vasu nu mai are nici viziune, nici curaj să elibereze postul. Sportivii și antrenorii fug de ”U” ca voba aceea … de tămâie. Ultimul pe o listă lungă este Bogdan Cantor, fostul manager al echipei de rugby.

Cantor: „Dacă vorbesc mă ascultă cineva?”

Foto: Dan Bodea

Bogdan Cantor are 37 de ani și o experiență cât pentru o echipă întreagă. Rugbyul este viața lui. Trăiește pentru acest sport în care s-a remarcat, atât ca sportiv, cât și ca manager. A fost, pe rând, jucător, jucător-antrenor, antrenor, arbitru național și internațional, director de dezvoltare în cadrul Federației Române de Rugby, președinte al Asociației Județene de Rugby Cluj, este licențiat IRB (forul internațional care conduce rugby-ul), ca educator și formator de antrenori 2010 – licențiat preparator fizic IRB. De câteva luni nici el nu mai face parte din ”familia” CSU. Acum lucrează la UBB și este voluntar în cadrul clubului de fotbal Universitatea Cluj. ”A fost o decizie extrem de motivată, cel puțin în ceea ce mă privește. În ultimii doi ani am muncit, cot la cot cu ceilalți oameni din staff-ul echipei de rugby, nu am fost singur, dar era o muncă în zadar. Clubul nu are o strategie, mă refer aici la o strategie profesionistă. Nu există un proiect care să ajute sportivii, antrenorii, managerii, să progreseze. Îmi asum o parte din vină, pentru că eu eram cel care trebuia să creienoze un proiect, dar lucrul ăsta se face împreună cu partenerii și sponsorii echipei.

Ori, la CSU este o discrepanță foarte mare între resursele pe care le aduceau ei și ceea ce era la club. Nu este întru totul nici vina conducerii clubului, ci mai degrabă a legislației din țara noastră. Indemnizațiile plătite cu întârziere, bugetele care vin cu întârziere, practic orice încercare de a creiona viitorul unei secții, fie și pe termen scurt, este îngreunată de lipsa legislației și a întârzierilor care apar din această cauză. Concret: atâta vreme cât o secție, oricare ar fi ea, trebuie să se bazeze și pe banii care vin de la Primărie și de la Ministerul Educației și așa mai departe, este o cauză pierdută. Banii de la Primărie vin cu întârziere, pentru că trebuie respectați niște pași, că așa e legea. Nu ai un sponsor care să finanțeze activitatea echipei până atunci, ești o cauză pierdută. Ce se întâmplă? Conform legislației, din banii primiți de la primărie s-au putea plăti sportivii, dar de partea cealaltă, vine Ministerul Educației cu un alt pachet de legi, care nu dă dreptul sportivilor să fie angajați”, își varsă Bogdan năduful. 

Toți fug de ”U”

Se pune întrebarea firească: de ce să plece un om care a muncit zi și noapte, care a căutat resurse, jucători, finanțe? Răspunsul e mai mult decât dureros. CS Universitatea Cluj nu mai este un club sportiv. Este o moșie pe care ”latifundiarul” numără medaliile. Culmea, clubul clujean a fost lăudat de Ministerul Educației, sub patronajul căruia își desfășoară activitatea cluburile sportive universitare. Ba chiar strategia de dezvoltare și managementul CSU a fost considerat ”model de bună practică”. Un lucru inimaginabil în secolul XXI este faptul că sportivii contează doar atât cât prin sudoarea lor mai contribuie la rotunjirea veniturilor celor care conduc clubul. Cel mai probabil managerul, sau managerii clubului, alții decât cei ai secțiilor sportive, primesc și bonusuri financiare pentru medaliile obținute de sportivi. Între timp înotătorul Robert Glință a plecat, iar dinspre echipa feminină de handbal se anunță un exod masiv (cel puțin 5 jucătoare sunt pregătite să plece de la ”U”).

”Sportul de performanță nu se mai poate face pe o indemnizație de 600 de lei pe lună și o masă pe zi. Sportul de performanță trebuie să treacă în mediul privat, dar să le sprijinit de autorități, prin acordarea gratuită a bazelor de pregătire. Dacă privatul vine și dă salariile sportivilor și Primăria, sau Consiliul Județean pun la dispoziție cu titlu gratuit bazele sportive pe care le au în patrimoniu, este un punct de plecare foarte bun. Nu cred că neapărat Ovidiu Vasu <<directorul CS Universitatea Cluj, n.a.>> este de vină.

Eu nu vreau să arăt cu degetul pe nimeni. Se știu ei cei care au pe conștiință sportul clujean. Eu am spus mereu că un club trebuie să aibă o strategie, altfel nu poate să se dezvolte. Managementul clubului nu are o astfel de strategie și atunci am considerat că este mai bine să plec. Pe urmă, niciodată nu s-a ținut cont, atunci când s-a făcut bugetul clubului, de părerile managerilor de secții. Un buget, pentru un club cum este Universitatea, cu zeci de secții, nu se poate face din pix, numai de conducătorul clubului. Conducătorii secțiilor sportive nu au acces la contabilitatea clubului. Lor li se prezintă un buget, trebuie să se încadreze în el și să nu pună prea multe întrebări  când sportivii se revoltă și cer explicații de ce munca lor nu este răsplătită, conform înțelegerilor inițiale”, mai spune fostul manager al echipei de rugby. Bogdan Cantor a practicat sportul cu balonul oval de la vârsta de opt ani și a fost vicecampion al României în 2001, cu Universitatea.