Clujul cu evenimentele, capitala cu scandalurile

Suporterii ardeleni se adună cu mic cu mare pentru a susține echipele naționale ale României, atunci când evoluează la Cluj / Foto: Dan Bodea

Când bucureștenii se ceartă, Clujul câștigă! În timp ce Primăria Capitalei, Ministerul Dezvoltării și organizatorii de evenimente se contrazic pe tema redeschiderii Arenei Naționale, marile competiții sportive se mută în inima Transilvaniei. Cei mai importanți performeri din tenis, fotbal, baschet sau handbal, dar și zeci de artiști de talie internațională ajung anul acesta în capitala Ardealului.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca este cea mai mare şi cea mai atractivă din țară. Cu o capacitate de peste 7.000 de locuri, va găzdui anul acesta cele mai importante competiții sportive. Simona Halep și colegele ei de la FedCup, Cristina Neagu și coechipierele ei medaliate cu bronz la ultimul Campionat Mondial de handbal sau gimnastele noastre pot fi văzute evoluând anul acesta în capitala Ardealului, alături de campioana Europei şi fostă câştigătoare a Cupei Mondiale la fotbal, Spania.

Toată lumea vrea la Cluj!
După ce, la începutul lunii februarie, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a găzduit meciul de tenis feminin dintre echipele de FED Cup ale României și Cehia, iar Cluj Arena pe cel de rugby dintre România şi Portugalia din Cupa Europeană a Naţiunilor, pe 16 și 17 aprilie, echipa feminină de tenis a ţării noastre va întâlni Germania, tot în Fed Cup şi tot în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Mai mult se ia în calcul şi mutarea echipei masculine de tenis a României la Cluj, pentru meciul din Cupa Davis, contra Spaniei.

”Avem cea mai mare sală de sport din România și singura care poate găzdui toate tipurile de sporturi pentru sală: începând de la baschet și terminând cu tenisul. Ca număr de locuri, în comparație cu Bucureștiul suntem din nou superiori. Sala Polivalentă din București are doar 6.000 de locuri, pe când a noastră are 7.227. Odată cu inaugurarea Sălii Polivalente se poate spune că Clujul s-a transformat în capitala sportului românesc. Înainte, nu exista sport de înaltă performanță la Cluj-Napoca, mă refer strict la meciuri ale echipelor naționale, acum toate federațiile vor la Cluj, iar pentru noi nu poate fi decât un motiv de mândrie națională”, a declarat pentru Transilvania Reporter Ionuț Rus, director Sala Polivalentă Cluj-Napoca.

Și stadionul Cluj Arena a câștigat duelul cu Arena Națională din București, care are în continuare porțile închise din cauza lipsei avizelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Dar nu e unica problemă: stadionul din Capitală e în centrul unui dosar uriaș de corupție din cauza costurilor exagerate de construcție și întreținere. ”Cireașa de pe tort” o reprezintă iminenta schimbare a prelatei care acoperă arena. Acesta ar putea fi înlocuită dacă expertiza de calitate va stabili că prelata nu corespunde standardelor de siguranță pentru suporteri prevăzute de legea din România.

Primarul general interimar al Bucureştiului, Răzvan Sava, a cerut public implicarea Guvernului solicitându-i vicepremierului Vasile Dîncu să grăbească procesul de omologare a materialelor din care este construit acoperișul Arenei Naționale. „Înainte de a comunica public răspunsul nostru am adunat trei ministere care au lucrat la o soluție alături de IGSU, Inspectoratul de stat în construcții și reprezentanți ai Primăriei Capitalei. Am lucrat la un dosar de câteva sute de pagini privind organizarea securității spectatorilor la meciul România-Spania. Aveam toate condițiile, ne pregăteam să anunțăm acest lucru, dar în ultimul moment a venit domnul primar și ne-a spus că dacă nu schimbăm legea pentru ca el să primească autorizație, atunci el nu este de acord pentru că el vrea să respecte legea întru totul.

El a vrut să fie o statuie a legalității și să ne arate că vechiul primar nu a făcut ceea ce trebuie pentru stadion și alte chestiuni în prag de campanie. Noi am am pregătit toate documentele. Există în acest moment toate condițiile pentru ca meciul cu Spania să se desfășoare la București în 27 martie. Este numai problema acceptului Primăriei. Noi am încercat în acel moment să îl convingem, ne-am asumat responsabilitatea noi și inclusiv Federaţia Română de Fotbal, dar nu am găsit înțelegere. Văd că acum a găsit soluția și face mișcări politice, dar noi nu putem schimba legea astfel încât să optimizăm populismul politicienilor din campanie și nici nu putem să eliminăm lipsa de curaj a celor care se gândesc în primul rând la carieră și nu la oameni”, a declarat vicepremierul Vasile Dîncu.

Astfel, deși meciul de fotbal dintre Spania și România s-a anunțat a se disputa inițial pe Arena Națională din București, el se va juca pe 27 martie pe Cluj Arena. Foști câștigători ai Cupei Mondiale și campioni europeni în exercițiu precum Iniesta, Ramos sau Pique vor putea fi văzuți astfel în inima Ardealului.

Și Cupa Davis, tot la Cluj

Echipa masculină de tenis a României este şi ea aşteptată la Cluj-Napoca, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute „Tricolorii” au obţinut calificarea în turul II al Grupei I Euro-Africane. România a trecut de Slovenia, iar următorul adversar va fi Spania, echipă din care fac parte şi starurile mondiale Rafael Nadal şi David Ferrer, ambii jucători aflaţi acum în Top 10 în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis. Înfruntarea dintre România şi Spania va fi găzduită tot de România la jumătatea lunii iulie, iar oficialii Federaţiei Române de Tenis şi-au exprimat deja intenţia de a evolua în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, acolo unde echipa feminină de tenis a avut parte de o susţinere fantastică în meciul cu Cehia, din FED Cup.

„În momentul în care îţi vine un Nadal, un Ferrer sau chiar un Lopez îţi trebuie o sală mare. Nu numai pentru ei, ci şi pentru jucătorii noştri care au nevoie de susţinerea fanilor. La Cluj, echipa feminină a fost încurajată aşa cum numai ardelenii ştiu să o facă. Meciul contra Spaniei va fi un eveniment extraordinar, iar un astfel de spectacol are nevoie de toate ingredientele”, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Arad, căpitanul nejucător al României, Andrei Pavel, după victoria României în faţa Sloveniei. Partida de tenis dintre reprezentativele României şi Spaniei se va derula în perioada 15-17 iulie, iar câştigătoarea urmează să joace în barajul pentru accederea în Grupa Mondială.

Gazdă pentru toate sporturile
Clujul stă bine de tot în audienţe şi în discipline sportive mai puţin populare în ţara noastră, dar care prind din ce în ce mai mult la public. Recent Sala Sporturilor „Horia Demian” a găzduit un meci de snooker de pus în ramă, între foştii campioni mondiali John Higgisn şi Ken Doherty. Peste 2.000 de oameni au asitat la înfruntarea dintre cei doi, iar popularitatea tot mai crescută a acestui sport în România îi determină pe organizatorii de astfel de evenimente să ia tot mai des în calcul varianta Cluj.

În toamnă, un alt fost campion mondial la snooker, Ronnie O’Sullivan, ar putea ajunge la Cluj. Asta pentru că aici va fi organizat și campionatul european de snooker. „Snookerul prinde bine și în Cluj, iar acest lucru ne avantajează pe noi organizatorii de astfel de evenimente pentru că avem multe săli în care putem derula astfel de întâlniri. Sala sporturilor e una, polivalenta e alta. E bine că la Cluj sunt mai multe săli care se pretează la un eveniment de anvergură atât de mare cum a fost meciul dintre Higgins şi Doherty, sau cum va fi Campionatul European” a declarat Ştefana Giurgiu, PR pentru competiții de snooker.

De asemenea, România a câștigat dreptul de a organiza Campionatul European de Gimnastică din 2017. Federaţia Română de specialitate, împreună cu Primăria Generală a capitalei a convins forul european ca ţara noastră să fie gazda evenimentului, promiţând o Sală Polivalentă în București, cu o capacitate de 12.000 de locuri. Dar fiindcă aceasta se află încă la stadiul de proiect, nici măcar licitaţia pentru atribuirea contractului de construcţie nefiind atribuit, competiția se va disputa tot la Cluj-Napoca, la fel ca şi Naţionalele de gimnastică din 2016.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu