CFR s-a apropiat la un punct de FCSB

Foto: Dan Bodea (arhivă)

După o săptămână de incertitudini și speculații CFR a făcut un meci bun la Giurgiu și a învins echipa locală Astra, într-o partidă din cadrul etapei a XI-a a Ligii 1, scor 2-1. Problemele administrative n-au afectat moralul jucătorilor lui Conceicao care au făcut o partidă ca-n vremurile bune și s-au apropiat la un singur punct de liderul FCSB. Meciul a început cu un gol anulat gazdelor. Lullaku a înscris după un corner, dar Ovidiu Hațiegan a văzut fault în atac și a dictat lovitură liberă indirectă pentru vișinii.

În minutul 11 Djokovic și-a încercat șutul de la distanță, însă mingea a trecut peste. Gazdele au căzut în plasa oaspeților astfel că, CFR-ul a preluat inițiativa și a controlat jocul. Feroviarii puteau deschide scorul în minutul 26, după o schemă excelent jucată de Ioniță, care a trimis la 14 metri de poartă o pasă ideală pentru Hoban. Fostul internațional a luftat incredibil. Și Ioniță putea să înscrie, după un șut în forță de la marginea careului, dar mingea a fost deviată în bară.

Dominarea CFR-ului avea să se concretizeze în minutele adiționale ale primei reprize. Moutinho a pătruns în banda stângă, a întors mingea pentru Țucudean și golgheterul vișiniilor a șutat fără speranță pentru portarul gazdelor. La zece minute de la reluare Moutinho a scăpat singur spre poarta lui Iliev și a dublat avantajul feroviarilor. În minutul 67 a revenit în echipă și Ciprian Deac, dar abia în minutul 76 s-a mai consemnat o fază interesantă.

Llullaku a făcut o cursă frumoasă în partea stângă, însă efortul lui a fost anulat de centrarea către nimeni, care le-a permis oaspeților să respingă fără emoții. Partida putea să se relanseze în minutul 89 după golul lui Zoua, dar tot oaspeții au mai avut o ocazie importantă. Mailat a încercat să-l lobeze pe Iliev, însă portarul gazdelor a respins și meciul s-a terminat cu victoria CFR-ului.

”Problemele conducerii cred că se vor rezolva. Noi ne facem treaba noastră, o să ne antrenăm cu profesionalism. Cred că am făcut o treabă bună de când am venit la CFR. Am jucat bine în prima repriză, am făcut un joc foarte bun. Din punct de vedere tactic, jucătorii au respectat tot. S-a văzut munca noastră de la antrenamente. Sunt mulțumit de atitudinea echipei, de atitudinea jucătorilor”, a spus la final Conceicao. Cu cele trei puncte de la Giurgiu, CFR s-a apropiat în clasamentul Ligii 1 la un singur puncte de FCSB, dar gruparea din capitală are un meci mai puțin.

Distribuie:

Postaţi un comentariu