CFR rămâne lider și după prima etapă din 2018

Vinicius a deschis scorul în meciul CFR - Concordia cu o lovitură de cap perfect plasată / Foto: Dan Bodea

Neînvinsă în actualul campionat, pe teren propriu, CFR a bifat a noua victorie acasă și a 16-a a sezonului, scor 2-0 cu Concordia Chiajna. Mai ofensivă ca niciodată în actuala stagiune, trupa din Gruia a profitat de lipsa de reacție a ilfovenilor și a revenit în fruntea Ligii 1, după ce, temporar, pierduse fotoliul de lider în favoarea celor de la FCSB. Dan Petrescu i-a aruncat în luptă încă din primul minut pe Mailat, Ioniță și Țucudean, jucători transferați în această iarnă și care au impresionat și în perioada de pregătire.

Foto: Dan Bodea

Însă, prima ocazie s-a consemnat la poarta lui Arlauskis. După un corner al oaspeților, în minutul 6, Djokovic a fost aproape de un autogol, dar mingea a trecut peste transversală. Câteva zeci de secunde mai târziu Camora a șutat pe colțul scurt, dar Caparco a deviat în corner. În minutul 11 Ioniță a arătat de ce a plătit CFR-ul un milion de euro pentru el. L-a depășit din fentă pe unul dintre apărătorii oaspeților și a încercat să finalizeze, dar a fost blocat. Trei minute mai târziu a centrat periculos, dar Mureșan s-a pierdut cu firea la finalizare.

În minutul 25 s-a deschis scorul. Vinicius a reluat cu capul o centrare a lui Culio și l-a lăsat fără replică pe Caparco. Repriza a doua a început tot cu CFR în atac. Djokovic a tras de la distanță, dar Caparco a scos de sub bară. În minutul 53 Camora a cerut penalti, dar centralul a văzut bine și a lăsat jocul să continue. Proaspăt intrat pe teren Bud a reluat cu capul, din interiorul careului, dar mingea a lovit bara transversală. Titularizat în premieră la CFR, Mailat a marcat un gol frumos în minutul 59, cu un șut la colțul lung, din întoarcere.

Foto: Dan Bodea

În minutul 74 s-a acordat și lovitura de la 11 metri așteptată de gazde. Țucudean a pătruns în viteză în careu, a trecut de Caparco, dar italianul l-a agățat și centralul a arătat punctul cu var. Culio a executat nefericit și și-a stricat procentajul de eficacitate. Al șaptelea șut pe poartă al sezonului a fost cu ghinion, argentinianul ratând primul penalti din acest campionat. A fost ultima fază importantă a meciului și CFR s-a impus lejer, terminând în același timp al 10 meci fără gol primit, pe teren propriu.

Foto: Dan Bodea

La final Dan Petrescu a ținut să laude prestația jucătorilor noi veniți la CFR. ”Pentru asta am cumpărat acești jucători, pentru că au valoare. Sunt mulțumit de toți cei trei. După pregătire am zis că Ioniță și Mailat parcă joacă de o viață aici. Au bătut lovituri libere, au combinat, au pasat. Și Ţucudean a făcut un meci bun, păcat că nu a marcat. Dar sunt foarte mulţumit de modul în care s-a mişcat”, a spus Petrescu la flash interviul de după meci. CFR conduce în clasamentul Ligii 1 cu 52 de puncte, două peste FCSB și opt peste CSU Craiova.

Distribuie:

Postaţi un comentariu