CFR mai pierde 4 puncte

Foto: Dan Bodea

Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF) a decis, în cadrul ședinței de luni, 22 februarie, depunctarea echipei CFR Cluj cu 4 puncte, din cauză că gruparea ardeleană a încălcat fair-play-ul financiar și a acumulat datorii către foști angajați, terți și către alte cluburi.

”Admite în parte sesizarea formulată de Administrația de Monitorizare din cadrul Federației Române de Fotbal privind încălcarea de către CFR Cluj a prevederilor art.54.3. și 55.3. din RNLCFF și dispune sancționarea Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA cu deducerea a 4 puncte din clasamentul sezonului aflat în desfășurare”, se arată într-un comunicat al Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul FRF.

Decizia comisiei poate fi atacată de CFR Cluj în următoarele două zile. Dacă va fi pusă în aplicare, această depunctare va fi a doua dictată împotriva clubului ardelean, după ce, la începutul sezonului în curs CFR a mai primit o sancțiune cu depunctarea, de 6 puncte. Ulterior oficialii CFR au făcut contestație la TAS, dar au pierdut procesul cu FRF.

În acest moment clujenii sunt pe locul 9 în clasamentul Ligii 1 cu 28 de puncte, dar va coborâ o poziție, până pe 10 (cu 24 de puncte), în cazul în care acestă nouă sancțiune va fi aplicată.

Distribuie:

Postaţi un comentariu