CFR-iștii s-au pierdut cu firea la Craiova

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Sfârșitul de an nu le priește fotbaliștilor de la CFR Cluj. Ardelenii au pierdut (1-2), meciul disputat în deplasare cu CSU Craiova și au avut un om eliminat. Vișiniii au început mai bine meciul și Omrani a avut prima oportunitate de a deschide scorul încă din minutul 5. A urmat reluarea cu capul al lui Horj, reținută fără probleme de Calancea, pentru ca abia în minutul 18 oltenii să aibă primul șut periculos la poarta lui Vâtcă. În minutul 23 portarul oaspeților era să o comită. A ieșit prost pe o centrare, dar nici reluarea lui Ivan nu a fost mai inspirată.

După mai multe minute în care ambele echipe au fost mai preocupate de faza defensivă, Horj a comis un henț în careu, iar Zlatinski a deschis scorul de la punctul cu var. Antrenorul Vasile Miriuță a fost trimis în tribune, pentru proteste, cu doar câteva zeci de secunde înainte ca Bud să restabilească egalitatea, după o serie de erori ale craiovenilor.

În minutele adiționale ale primei reprize Vâtcă a fost surprins din nou, ieșit aiurea din poartă, dar a revenit și a respins mingea șutată de Gustavo. La trei minute de la reluare Gustavo nu a mai greșit ținta și a făcut 2-1 pentru CSU. La fel ca și după primul gol al gazdelor, Bud s-a aflat în centrul careului advers, dar Juan Carlos apărut la finalizare a tras în Calancea. Următoarea fază semnificativa s-a petrecut în minutul 61 când Omrani a văzut cartonașul galben, pentru un fault, a vociferat, iar arbitrul i-a arătat al doilea galben și implicit cartonașul roșu.

În superioritate numerică oltenii au prin scuraj. Bancu a șutat în transversală, iar Rocha a vrut să marcheze ca un brazilian, însă, Camora a scos de pe linia porții. Ivan a tras în plasa laterală, iar șutul Băluță a fost respins de Vâtcă. S-a terminat 2-1 pentru CSU și ambele echipe sunt ca și calificate în faza play-off a Ligii 1.

Distribuie:

Postaţi un comentariu