CFR, eșec după un an, o lună și 25 de zile

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Campioana României, CFR Cluj, a pierdut cu scorul de 0-2 înfruntarea cu Universitatea Craiova și oltenii s-au apropiat la cinci puncte de feroviari. Eșecul din Bănie este doar al doilea pentru vișinii, în actualul campionat, și prima înfrângere în deplasare după un an, o lună și 25 de zile. Ultimul meci pierdut de feroviari pe teren străin s-a consemnat la data de 16 decembrie 2017, când CFR-ul era îmvinsă, tot la Craiova, cu scorul de 2-1.

Duminică seara, fără golgheterul Țucudean, CFR-ul a început tare și a avut prima ocazie de gol după doar 40 de secunde de la startul partidei. Omrani a tras alături de poartă, după ce scăpase singur cu Pigliacelli. În minutul 14 la capătul unei acțiuni de manual, pe partea stângă, Mihăilă îi pasează în careu lui Andrei Cristea, iar acesta a înscris primul gol într-un meci oficial pentru olteni.

Până la pauză vișiniii au fost cei care au controlat jocul. Păun a fost blocat de Pigliacelli. O centare a lui Ioniță era cât pe ce să se transforme în autogol, iar Djokovic a tras tare, dar pe lângă poarta oltenilor. Dinamica jocului nu s-a schimbat nici în repriza a doua, cele două combatante reușind să ofere un meci bun, dar fără ocazii importante de poartă.

Abia în minutul 78, golgheterul Craiovei, Elvir Koljic a dublat avanatajul echipei sale. Bosniacul a primit o pasă de la propriul portar, a pătruns în care și l-a lobat pe Arlauskis. S-a terminat 2-0 pentru Universitatea și oltenii au trecut, temporar, pe locul doi în clasament, cu 42 de puncte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu