CFR / Decizie amânată pentru CFR

Eugen Trică a așteptat degeaba ridicarea interdicției de a efectua transferuri. Comisia de Disciplină a rămas în pronunțare până, vineri 13 martie / Foto: Dan Bodea

Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis să amâne luarea unei decizii referitoare la cererea clubului CFR Cluj de ridicare a interdicţiei de a face transferuri. Oficialii clubului ardelean au mai solicitat şi să le fie înapoiate cele 24 de puncte, pentru a nu mai fi nevoiţi să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a rămas în pronunțare până vineri, 13 martie. În acest caz legitimarea fotbaliştilor Andrei Tînc, fundaș central, respectiv a fundaşului dreapta Plamen Krumov, nu mai este posibilă. Antrenorul Eugen Trică îi are pe cei doi jucători în pregătire de mai bine de o lună de zile.

În cazul în care Comisia de Disciplină va anula depunctarea vişiniilor, aceştia vor urca până pe poziţia a V-a a clasamentului Ligii 1, cu un total de 35 de puncte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu