CFR / Deac a plecat în Kazahstan

Ciprian Deac (foto, în vișiniu) a plecat, sâmbătă, spre Kazahstan unde va juca în următorii doi ani și jumătate / Foto: Dan Bodea

CFR Cluj a rămas fără căpitan! Ciprian Deac a ales din nou calea străinătăţii după un sezon în care a fost curtat intens atât de cluburi din afară, cât şi din Liga întâi. Fotbalistul va juca în următorii doi ani şi jumătate la liderul din campionatul Kazahstanului, FK Aktobe, la care va încasa un salariu de 600.000 de euro pe sezon. Doborât de problemele financiare cu care s-a confruntat CFR-ul în ultimul sezon, Deac a decis că e mai bine pentru el să accepte oferta kazahilor.

„Mă duc pentru familie, pentru viitorul meu, ţinând cont că nu mai sunt tânăr, am o vârstă la care trebuie să mă gândesc în primul rând la viitorul meu”, a declarat Deac. Fotbalistul a mai spus că este mai speriat de frigul din Kazahstan decât că nu s-ar acomoda la noua lui echipă, despre care are numai cuvinte de laudă.

”Dacă vă uitaţi, Aktobe este un club mare care în ultimii zece ani a fost mereu în cupele europene, au jucători foarte buni care au evoluat în campionatul Rusiei, jucători de valoare. Mă bucur mult că e o echipă care vrea să ajungă în grupele Europa League şi acest lucru m-a covins”, a mai spus Deac. Fostul internaţional a dezvăluit că a avut câteva oferte şi din Liga 1 dar, din respect pentru clubul ardelean a ales un contract în străinătate.

„Am avut mai multe discuţii, şi cu echipe din România şi cu alte echipe de afară, dar eu cred că dacă alegeam să rămân în România, alegeam să rămân la CFR”, a încheiat Deac.

Distribuie:

Postaţi un comentariu