CFR a încheiat stagiul din Turcia „în barem”

Foto: Dan Bodea

Patru jocuri test, o medie de două goluri marcate per meci și mai puțin de un gol încasat, sunt cifrele care arată că CFR-ul nu a schimbat nimic în cantonament, dar sunt exact acolo unde trebuie să fie pentru a domina în continuare întrecerea internă. Pe de altă parte, oficialii vișiniilor n-au bifat niciun transfer, care să „întărească” lotul, în schimb au eliberat mai mulți jucători care nu aveau nicio șansă să se impună în primul 11.

Cu Omrani și Țucudean printre marcatori în ultimul amical, este tot mai evident că cei doi vor continua în vișiniu și în partea a doua a sezonului. Ofertele au existat, dar departe de pretențiile șefilor din Gruia. Țucudean a fost evaluat la doar 800.000 de euro de o echipă din Turcia, a cărei nume nici măcar nu a fost făcut public, iar Omrani a fost „onorat” cu o jumătate de ofertă, de echipa de pe penultimul loc din Ligue 2 (a doua ligă a Franței n.a.), Nancy.

Deac ar strălucii într-un campionat azer, kazah, poate chiar la o echipă medie din țările arabe, dar pentru internaționalul CFR-ului nimeni nu a făcut deocamdată nicio ofertă. Vera a ales liga a patra a Angliei (măcar joacă în cel mai tare campionat din lume n.a.), Mailat, Radu și Tambe au fost exilați la Mediaș, Călărași, respectiv în Transnistria.

Se poate observa că niciun jucător care a costat clubul CFR vreo sumă de bani (Costache sau Ioniță II), nu au fost lăsați să joace în altă parte deși în garnitura feroviarilor au șanse minime să se impună. Toți jucătorii care au plecat în această iarnă fac parte din categoria fotbaliștilor aduși „la număr”, liberi de contract deci gratis.

Revenind la stagiul din Turcia, trei victorii, fie ele și amicale, plus un rezultat de egalitate, sunt rezultate care reliefează starea de spirit a vișiniilor, pregătiți să reintre în campionat la fel de puternici cum au și încheiat prima parte a sezonului.

Rezultatele CFR-ului în Turcia
0-0 cu Vorskla Poltava
2-1 cu FC Zurich
2-0 cu Ludogoreț Razgrad
4-2 cu Trencin.

CFR va disputa primul meci oficial din 2019, la sfârșitul săptămânii viitoare, sâmbătă, 2 februarie, pe teren propriu cu FC Hermannstadt, într-o partidă din cadrul etapei a XXII-a din Liga 1. Înaintea reluării campionatului feroviarii sunt liderii clasamentului cu 46 de puncte, urmată de FCSB (40 p) și CS Uuniversitatea Craiova cu 38 de puncte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu