CFR a bifat a treia victorie în Austria și a anunțat două transferuri

Foto: Dan Bodea

CFR Cluj a bifat al treilea succes amical în cantonamentul din Austria, în penultimul meci de verificare dinaintea începerii noului sezon intern de fotbal. Feroviarii s-au impus cu scorul de 1-0 în fața cehilor de la Mlada Boleslav, prin golul marcat de Andrei Burcă în minutul 39.

Pereira, al șaselea transfer
Veștile cele mai importante vin însă de la nivel administrativ. Astfel, oficialii din Gruia au anunțat cel mai nou transfer. Este vorba despre Michael Pereira, un mijlocaș francez de bandă, în vârstă de 31 de ani. Fotbalistul a intrat în programul de pregătire al lui Dan Petrescu, dar va debuta, cel mai probabil, abia în perioada următoare, în condițiile în care vișiniii încheie, duminică stagiul de pregătire din Austria, urmând ca până la meciul din Supercupă cu FC Viitorul să se pregătească în Cluj-Napoca.

Pereira a evoluat în sezonul trecut în Turcia, la Malatyaspor, cu care a terminat pe locul 5 în prima Superliga Turciei, poziție ce dă dreptul formației să joace în preliminariile UEFA Europa League în sezonul 2019/2020. Michael Pereira a debutat ca fotbalist profesionist la gruparea Alfortville, un club din suburbiile Parisului, dar și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în Spania, la Mallorca și Granada. Pereira este al șaselea transfer realizat de CFR în această vară, după Rondon, Aurelio, Susic, Burcă şi Vâtcă.

Djokovic e pe picior de plecare
A doua mutare anunțată de oficialii CFR-ului la sfârșitul acestei săptămâni este și cea mai importantă. Presa din Spania anunță că Damian Djokovic este dorit de trei formații din Primera: Leganes, Getafe și Betis Sevilla. Conform Radio Marca, oficialii feroviarilor sunt dispuși să-i de-a drumul croatului, dar numai după ce echipa clujeană își va fi încheiat parcursul în preliminariile din Liga Campionilor. Sursa citată mai anunță că Getafe va fi viitoarea destinație a mijlocașului de 29 de ani.

În schimbul lui CFR-iștii cer 2.000.000 de euro. Damian Djokovic este unul dintre fotbaliștii cu cele mai apreciate evoluții în ultimele două sezoane din Liga 1 și a fost dorit insistent și de vicecampioana FCSB. La finalul campionatului trecut, la capătul căruia CFR a cucerit al doilea titlu consecutiv de campioană, Djokovic a semnat un nou angajament cu CFR, valabil până în 2022. CFR va disputa, sâmbătă, ultima partidă de verificare în cantonamentul din Austria, cu Sparta Praga.

Distribuie:

Postaţi un comentariu