Cât e Clujul de frumos, fără „U” nu are rost!

A fost o vreme în care era la modă să fii patronul unui club de fotbal. Era un accesoriu obligatoriu pentru orice milionar din România. Azi, la modă sunt cătuşele, dosarele penale şi anii grei de puşcărie. „U” a retrogradat în eşalonul terţ al fotbalului românesc, avându-l în frunte, cel puțin în acte, pe Florian Walter. Ambițiile europene s-au transformat într-un coșmar trăit pe viu de o mână de juniori care până mai ieri nu aveau curajul să viseze că momentul în care vor îmbrăcat tricoul alb-negru a sosit. Ce ironie. În minutul 20 al meciului dintre Unirea Tărlungeni și Universitatea, din ultima etapă din play-out, Minciună avea să înscrie pentru un adevăr absolut – „U” Cluj a retrogradat în liga a treia. Efectul Florian Walter asupra fenomenului „U” este exact opusul motto-ului lansat de fondatorul Universităţii, doctorul Iuliu Haţiegnau, în 1932: ”Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria națiunii; nu specula, ci jertfa”.

Cândva a fost fotbalul, azi e moda cătușelor

N-a trecut niciun deceniu de când în România era la modă, printre milionari, să fii patron de club de fotbal. Oamenii cu bani făceau ”coadă” să finanțeze, să sponsorizeze și în general să ”existe” în anturajul cluburilor de fotbal. Pe scurt, cam asta ar fi și povestea ”apariției” la Cluj a unuia dintre sponsorii lui Dinamo. Florian Walter, actualul patron al Universităţii, îşi făcea cu greu loc să apară măcar în poze cu echipa a doua a „Câinilor roşii”. Nebăgat în seamă de ”greiii” din Ştefan cel Mare a acelor vremuri, Nicolae Badea, Cristi Borcea şi Vasile Turcu, sponsorul lui Dinamo 2 s-a orientat către Cluj. În fond o mişcare pe placul ultraşilor, atât roş-albi, cât şi cei ai Universităţii, cele două galerii fiind înfrăţite. Au urmat, firesc, transferurile unor dinamovişti cu nume, „trecuţi” ce-i drept, dar care au însemnat ceva pentru gruparea din Ştefan cel Mare. Aşa au ajuns la „U” Claudiu Niculescu, fost golgheter al României, Gabriel Boştină, portarul Matache (eroul de la Liberec), sau Adrian Cristea. „Şepcile roşii” începeau să spere, iar pespectiva duelurilor cu eterna rivală CFR căpăta însemnătatea unor dispute în genul AS Roma – Lazio, sau Bayern Munchen – Borussia Dortmund. „Dar ce e val, ca valul trece”, spune o vorbă românească. În ultimii ani finanţatorii cluburilor de fotbal au devenit clienţi „de casă” pentru procurori, unii au apucat să-şi şteargă urmele, alţii sunt şi azi cantonaţi în puşcării. Moda de a fi patron de club de fotbal a trecut, acum la modă sunt cătuşele accesorizate cu grave acuzaţii de spălare de bani, constituiri de grupuri infracţionale, delapidări etc. Atent la tot ce e la modă, Florian Walter a fost vreme de vreo şase ani în lumina reflectoarelor, azi, probabil reflectează, la lumina palidă a becului din celulă, la haosul pe care l-a lăsat în urma lui la Cluj. Florian Walter, pe numele lui adevărat Buşcă, a visat la gloria sportivă pe care au atins-o, ca şi conducători, un Florentino Perez (preşedintele clubului Real Madrid, n.a.), Silvio Berlusconi (AC Milan), sau Sandro Rosell (FC Bracelona), dar a încercat să facă lucrurile în ”stilul românesc”. Nimeni nu spune că nu a băgat bani la Universitatea, dar în România, finanțatorii nu au cultul sportului, în cazul de față a fotbalului. În orice țară civilizată un finanțator se va da la o parte atunci când nu mai poate susține un club sportiv, căutând soluții și noi investitori. În România, patronii din fotbal aleg să lase pe drumuri sute de oameni. Uitând să mai plătească, contracte, furnizori, angajați, sau creditori. Patronii din fotbalul românesc încearcă să ”fenteze” legile statului, să fugă prin țări străine și în general să se pitească precum șobolanii în prag de catastrofe. Moda fotbalului a trecut, o reflectă dispariția suporterilor din tribune. Sătui să asite la aranjamentele între fini și nași, ultrașii au ajuns în pragul disperării. Furioși pe cei care le-au furat bucuria de a cânta, suporterii Universității au ajuns să își alearge ”copiii”, le cer socoteală, ridică pumnul deasupra capului, dar tot ei voi reveni lângă echipa lor de suflet. În fond, Universitatea e o idee, o ”fată frumoasă” care va fi oricând apărată de ”flăcăii satului”. Efectul Florian Walter asupra fenomenului „U” este exact opusul motto-ului lansat de fondatorul Universităţii, doctorul Iuliu Haţiegnau, în 1932: ”Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria națiunii; nu specula, ci jertfa”.

Legenda „U” şi restul

Dintre echipele angrenate anul acesta în lupta pentru supravieţuire în eşalonul secund al fotbalului românesc, Unirea Tărlungeni şi Metalul Reşiţa erau deja retrogradate, înaintea ultimei etape. S-au salvat CSM Râmnicu Vâlvea şi Şoimii Pâncota. La baraj merge Olimpia Satu Mare. Dintre cele cinci echipe enumerate, la care adăugăm „U” Cluj, doar două înseamnă cât de cât ceva pentru România. Râmnicu Vâlcea va rămâne în istorie după fuziunea cu Damila Măciuca. Şoimii Pâncota au apărut de nicăieri ca să îngroaşe rândurile echipelor „electorale”, Unirea Tărlungeni există abia din 1983, fără vreo performanţă deosebită, în afară de meritul de a fi existat. Metalul Reşiţa e şi mai tânără (s-a născut abia în 2010), şi este o echipă apărută din ambiţia unui Cătălin Rufă, nume ce nu spune şi, probabil, nici nu va spunea de acum înainte nimic în sportul românesc. A retrogradat „U”, simbolul unor inimi româneşti, clubul care nu şi-a schimbat nicioodată culorile, sau simbolul de pe piept, tocmai din 1919 încoace. Pe cale să retrogradeze este şi Olimpia Satu Mare, un club care a adunat 7 sezoane în Liga 1. Nu înseamnă mult, dar pentru nordul României sportive, Olimpia rămâne un bastion al încercărilor de a nu ceda ispitei unor fuziuni care să ducă la dispariţia a încă unui simbol. „U” se duce în liga a treia. A şasea cea mai titrată echipă de fotbal din Liga 1, dacă luăm în calcul numărul de sezoane jucate la cel mai înalt nivel (56), nu şi-a găsit finanţator. Italieni, spanioli, români „penali”, toţi au vrut să pună mână pe clubul care a adunat 1608 meciuri în primul eşalon, 552 de victorii şi 339 de rezultate de egalitate, din suma amintită mai sus. Singurul club care nu şi-a schimbat vreodată identitatea, care i-a dat ţării pe Mihai Adam, Dan Anca, Tim Câmpeanu, sau Mircea Luca, se retrage discret din „fotbal”. „U” a retrogradat! Nu e cazul să plângă nimeni. E momentul acela în care Clujul trebuie să lase capul în pământ. Sfârşitul nu-i aici, vorba cântecului, dar odată în plus este un moment în care cei ce încă mai spun că iubesc Universitatea se pot reorganiza. Sunt atâtea exemple în lumea fotbalului mondial, de cluburi uriaşe, care au trăit un astfel de moment „zero”, încât ar fi suficient să li se urmeze exemplul pentru ca „U” să renască, a câta oară, din propria-i cenuşă. „Legendele” rezistă peste secole, tocmai pentru că generaţii după generaţii de suporteri, ziarişi, sau simpli privitori de pe margine, povestesc „nepoţilor” fapte petrecute pe teren, evenimente consemnate în presa vremurilor trecute şi prezente.