Carol Kuki, enciclopedia vie a fotbalului sătmărean

La cei 78 de ani Carol Kuki respiră şi trăieşte pentru fotbal

O şuetă cu Carol Kuki este fascinantă şi aduce cu episoadele din copilărie când bunicul îţi spunea poveşti la gura sobei. La cei 78 de ani ai săi, pe care nu-i arată deloc, Kuki bácsi scoate din tolba amintirilor poveşti învăluite cu parfumul perioadei romantice a fotbalului din Sătmar. Omul ştie tot ce a mişcat şi mişcă în fotbalul de pe Someş. A fost fotbalist, arbitru, antrenor şi mai nou observator la meciurile din ligile inferioare din judeţ. Pe toate a încercat să le facă cât mai bine. “Am fost şi sunt un perfecţionist. Mi-a plăcut întotdeauna lucrul temeinic, bine făcut în care mă implic deplin, indiferent că a fost fotbal, arbitraj sau antrenorat.” ne dezvăluie Kuki.

“Jucam desculţ fotbal cât era ziulica de lungă iar seara picioarele îmi erau numai sânge”

Faptul că stadionul Olimpia era gard în gard cu casa în care s-a născut a contat enorm de mult în alegerea „profesiei” de mai târziu. “Eram oarecum privilegiat să-mi văd idolii deoarece doar un banal gard de lemn ne despărţea casa de stadionul Olimpia. Tata chiar a construit o mică schelă de unde puteam urmări foarte comod meciurile Olimpiei. Îl aveam preferat pe Toth Poci, cu care mai târziu am jucat în aceaşi echipă, un atacant de o tehnicitate şi eleganţă în joc cum n-am mai văzut la nimeni. Când nu eram cocoţat pe gard eram copil de mingi, şi-mi aduc de aminte că după ce le curăţam ghetele fotbaliştilor încingeam o miuţă cu ceilalţi copii cu băşica pe care o primeam recompensă.Desigur că nu aveam ghete de fotbal iar cum terenul era din zgură, seara când mergeam acasă toate picioarele îmi erau numai sânge. Mă oblogea săraca  mama, cu tot felul de leacuri numai de ea ştiute însă a doua zi o luam de la capăt” rememorează Kuki.

A început să joace în mod organizat prin 1946, la piticii Stăruinţei Satu Mare, iar la 14 ani era titular de drept în echipa de juniori a aceleiași echipe, formată pe scheletul echipei evreiești Barchoba. „Stăruința era echipa muncitorilor deoarece era patronată de uzina UNIO iar atmosfera de la meciuri era una fenomenală. Aici m-am format ca fotbalist și tot aici am învățat să lovesc mingea la fel de bine cu ambele picioare.” ne spune Kuki bácsi.

Carol Kuki,   jucătorul vedetă al anilor 50 în fotbalul sătmărean

Carol Kuki, jucătorul vedetă al anilor 50 în fotbalul sătmărean

Luat cu arcanul de Dinamo

Evoluțiile bune de la echipă n-au trecut neobservate de scouterii acelor vremuri iar la 17 ani a fost selecționat în tabăra de pregătire a juniorilor echipei naționale unde i-a avut colegi pe jucători care mai apoi aduceau glorie pentru Naționala României precum Adamache, Domide, Dembroschi, Lupescu.

După un meci împotriva celor de la Dinamo a fost luat în colimatorul echipei miliției care a făcut tot posibilul ca sătmăreanul șă-și satisfacă stagiul militar la Ministerul de Interne. “Am jucat pentru Dinamo 6 Obor dar și pentru Dinamo Bârlad iar perioada cătăniei a fost una mult mai lejeră fiindcă fotbalist fiind aveam parte de tot felul de privilegii’ și-amintește Kuki.

Pune umărul la reînființarea Olimpiei

După ce în anii ‘50-‘60 Olimpia a avut diferite denumiri precum Locomotiva, Progresul, Sătmăreana, Metalul, în anul 1968 echipa revine la numele care a consacrat-o, Kuki fiind unul din oamenii care a pus umărul la renașterea echipei fanion a Sătmarului. „ În anul 1966 m-am retras din activiatea de fotbalist nu și din cea fotbalistică. În 1968 Olimpia promovează în Divizia B pentru ca în 1974 să facă marele salt în Divizia A aceasta fiind și perioada de glorie a clubului. Un mare merit performanțelor Olimpiei din această perioadă l-a avut și prim secretarul de partid, Uglar, un mare iubitor al fotbalui și al sportului în general care a sprijinit foarte mult gruparea „galben albastră”.Eu eram secretarul clubului iar acei ani au fost indiscutabili cei mai frumoși pentru fotbalul sătmărean Olimpia fiind o echipă respectată în Divizia A” rememorează cu mândrie fostul fotbalist.

Singurul arbitru cu ochelari din România

Pe lângă cariera de fotbalist Carol Kuki a fost, timp de 20 de ani și arbitru de fotbal. Sătmăreanul a arbitrat în eșalonul doi și trei al fotbalului autohton însă cea ce l-a făcut cu adevărat unic a fost acea că a fost primul și ultimul flueraș de la noi care a arbitrat cu ochelari. „ În regulamentul de atunci nu era stipulat că nu poți arbitra dacă ai ochelari așa că eu am speculat acest <viciu de procedură>.Vă dați seama că stârneam zâmbete când apăream  başca că aveam tot felul de porecle pe unde mergeam să arbitrez. Însă în toată cariera mea de arbitru nu am avut parte de nici un incident neplăcut cum de altfel nu am avut parte nici de greşeli mari care să ducă la vicierea rezultatului” ne spune Kuki.

Invitat de onoare la vernisajul expoziţiei „Hai băieţii! Vedete ale fotbalului sătmărean din anii ’50-‘60

Invitat de onoare la vernisajul expoziţiei „Hai băieţii! Vedete ale fotbalului sătmărean din anii ’50-‘60

A făcut treabă bună şi ca antrenor

Un alt capitol  important din viaţa lui a fost şi munca de antrenor. A promovat cu diferite echipe din judeţ în Liga a III-a însă cel mai satisfăcut a fost când a muncit cu copiii. E mândru că din mâinile lui au ieşit fotbalişti care mai apoi au făcut carieră în fotbalul românesc precum Tibi Csik sau Zoltan Ritli.

Aflat la vârsta senectuţii  Kuki bácsi nu poate sta deoparte de cea ce el numeşte “cel mai bun medicament împotriva îmbătrânirii”, adică fotbalul.”Merg la fiecare sfârşit de săptămână ca observator la meciurile din ligile inferioare din judeţe şi sincer vă spun că nu am avut parte de nici un incident neplăcut, aşa cum se mai obişnuieşte la jocurile din Ligile 4 sau 5. Cred că oamenii mă respect îm primul rând din cauza vârstei dar şi a faptului că ştiu să comunic foarte bine cu toată lumea.” spune Kuki.

Bucuria momentului vine din faptul că echipa lui de suflet, Olimpia Satu Mare, a avut un start atât de bun în noul sezon. “Mă bucură enorm faptul că suntem după atâţia ani din nou în Lga a 2-a însă aş fi cu adevărat fericit dacă echipa asta frumoasă ar promova în Liga 1. Aş putea atunci muri împăcat.” încheie, cu lacrimi în ochi, cel care este, cu adevărat, o enciclopedie vie a fotbalului sătmărean.

Postaţi un comentariu