Campionul din cușcă

sursa foto: arhiva personală

Cine nu a privit măcar odată în viață o luptă în ring, sau în cușcă? Fie că vorbim despre tradiționalul box, sau Mixed Martial Arts (arte marțiale mixte), pe scurt MMA, luptele fac parte din cotidianul sportului românesc și nu numai. În loc de introducere trebuie să spunem că Artele Marțiale Mixte sunt o combinație de mai multe sporturi de luptă. Cu cât ești mai bine pregătit, în cât mai multe arte marțiale ”clasice”, cu atât ești mai capabil să te adaptezi. Astfel, un sportiv poate lupta în picioare, la sol, sau pe gardul cuștii. Disciplinele de full-contact au luat atât de mult avânt încât, aproape că nu există oraș, reședință de județ, care să nu fi găzduit măcar o gală de MMA. Era doar o chestiune de timp până când un sportiv aduce la Cluj un titlu național. La prima lui participare, Ion Surdu a reușit acest lucru, iar pentru a desluși puțin din tainele MMA, Transilvania Reporter a stat de vorbă cu proaspătul campion.

sursa foto: arhiva personală

A venit să facă școală, acum luptă la profesioniști
Pe înțelesul tuturor, Kempo, Karate tradițional, Taekwondo, sau Judo, sunt ramuri sportive care impun disciplină, respect, onoare. Toate aceste lucruri se învață în sălile de antrenament și le sunt inoculate sportivilor de către antrenorii lor, prezenți în fiecare moment alături de sportivi. Un astfel de sport te educă și, este deja demonstrat, îți poate crea un drum în viață. Din aceste sporturi înveți să ai încredere în propriile decizii, să nu îți fie teamă să iei decizii și să ți le asumi. Loviturile primite îi fac pe sportivi, cum este și cazul lui Ion Surdu, să fie conștienți de adevăratele provocări ale vieții. Ion este basarabean.

A venit la Cluj, precum majoritatea semenilor lui, pentru studii. Ar fi vrut să urmeze cursurile Facultății de Drept. Ba chiar a luat examenul de admitere. Apoi însă, situația materială a familiei lui, l-au determinat să renunțe la studii. ”La Cluj am ajuns în urmă cu opt ani. Am venit la școală. Am absolvit Liceul cu Program Sportiv, profil fotbal, iar mai apoi am dat admitere la drept. Un singur semestru am rezistat, apoi a trebuit să mă las de facultate. Situația mea financiară nu mi-a permis continuarea studiilor și de aceea am fost nevoit să îmi caut un loc de muncă.

sursa foto: arhiva personală

În prezent lucrez într-un lanț de restaurante și patiserii din Cluj-Napoca”, povestește Ion. În paralel a continuat să se antreneze în cadrul clubului MMA Transilvania, iar azi este cel mai bine cotat luptător la categoria lui de kilograme. ”Mă bucur că am reușit să ajung cel mai bine cotat luptător de MMA la categoria -77kg, dar cei care vor să se apuce de MMA trebuie să știe că e nevoie de foarte multă muncă. Eu mă pregătesc de trei ani ca să ajung aici, iar acest lucru a fost posibil datoria staff-ului de la MMA Transilvania, club condus de Haidu Sebastian care este totodată și managerul meu.

Trebuie să-i amintesc și pe antrenorii Prian Tudor, Pop Claudiu și Flavius Poruțiu, plus Sergiu Toth care se ocupă de parte mea fizică. Bineînțeles că după ce voi confirma în țară că sunt cel mai bun la această categorie, îmi doresc să demonstrez și pe plan internațional că sunt unul dintre cei mai buni. Managerul meu este deja în legătură cu mai mulți promotori de MMA și, în funcție de parcursul meu din acest an, de oportunitățile care vor apărea, voi avea șansa să lupt pentru o Centură Internațională”, adaugă Surdu. 

MMA, sau șahul luptelor
Ion Surdu este în acest moment cel mai bine cotat luptător din Transilvania, la categoria lui de greutate, promotorii de gale MMA fiind extrem de interesați de participarea lui în evenimentele lor. Văzut de pe margine, MMA-ul pare violent și dur. Însă, dacă întrebi un practicant cum ar defini disciplina pe care o practică, aceasta ar suna cam așa: ” MMA-ul este ca un joc de șah. Trebuie să analizezi continuu ce strategie să adopți, care este următoarea mișcare, unde vrei să îți aduci adversarul și cum poți să îl duci în poziția care îți e ție convenabilă pentru a putea câștiga”.

Acesta este MMA în viziunea lui Ion Surdu, primul campion clujean la Kempo. Puțin sunt cei care știu că părintele MMA-ului, sub forma din ziua de azi, este legendarul Bruce Lee. Fostul mare luptător a pus bazele conceptului de artă marțială mixtă în cadrul sistemului său de pregătire și luptă – Jeet Kune Do. De altfel, cuvintele lui: ”cel mai bun luptător nu este un boxer, karateka, sau judoka. Cel mai bun luptător este cineva care se poate adapta la orice stil”, pot fi considerate ca fiind fundamentul acestui sport atât de popular în zilele noastre. Asemenea părintelui MMA, Ion Surdu s-a adaptat.

sursa foto: arhiva personală

Are un palmares de 4 victorii și o înfrângere, ca luptător profesionist și este deținătorul a două Centuri MMA, la categoria 77 kg. De ce Kempo? Pentru că în acest caz vorbim de o federație de profil, recunoscută de Ministerul Tineretului și Sportului, dar și pentru că unele dintre ramurile sportive din cadrul Federației de Kempo sunt foarte apropiate de Kickbox și MMA. ”Nu am ales în mod special să practic ramura de Kempo. Ca și luptător de arte marțiale mixte, care este cel mai complex stil de arte marțiale, trebuie să mă adaptez și să pot concura în cât mai multe ramuri sportive.

Antrenorii mei, Haidu Sebastian și Prian Tudor au decis că, după rezultatele bune obținute în galele profesioniste, trebuie să confirmăm și în federațiile naționale de arte marțiale. Astfel, împreună am decis să concurăm în diferite stiluri de luptă, în diferite federații recunoscute de către Ministerul Tineretului și Sportului și astfel, să putem ajunge la Campionatele Europene și Mondiale”, explică Surdu traseul lui în MMA.

sursa foto: arhiva personală

A fost model pentru Botezatu
Practicanții sporturilor de contact sunt mai mereu asociați cu ”băieții duri” însă, foarte mulți dintre ei primesc și oferte să prezinte modă. Este și cazul lui Ion, care are la activ două apariții în prezentările lui Cătălin Botezatu. ”Prima oară am prezentat modă anul trecut, la Alba Iulia. Anul acesta s-a întâmplat la Cluj, la un târg de nunți. De fiecare dată am îmbrăcat creațiile aceluiaș designer, Cătălin Botezatu. A fost o provocare și o curiozitate pe care am acceptat-o din dorința de a experimenta ceva nou, dar nu aș spune că mă văd făcând carieră în modeling”, încheie Ion.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Nicu says:

    Bine Ion !!! Tine-o tot asa!!! Felicitari tie si staff-ului tau! MMA TANSILVANIA e o forta pe plan sportiv!!! Astept cu interes UFT-ul de anul asta.

Postaţi un comentariu