Campionii nu așteaptă minuni, câștigă!

Steliștii au toate motivele să fie optimiști înaintea dublei cu Legia, din Liga Campionilor. până acum nu au avut adversari pe măsură/ FOTO: Dan Bodea

Steaua București este de aproape 30 de ani port-drapelul fotbalului românesc, iar întâlnirea din această seară, în play-ofuu-l Ligii Campionilor, contra Legiei din Varșovia, ar trebui să întărească și mai muolt credința suporterilor fotbalului că România are cu ce se mândri în competițiile continentale intercluburi. Meciul este programat de la ora 21.45 și va fi găzduit de Arena Națională.

 

Reghe aliniază echipa ”standard”
Emoțiile prin care a trecut tehnicianul Stelei, Laurențiu Reghecampf, în ultimele zile s-au risipit ieri, când la ultimul antrenament i-a avut la dispoziție pe toți jucătorii de bază. Astfel, în programul echipei au reintrat Tătărușanu, Chiricheș și Georgevski, toți trei acuzând dureri musculare puternice, după duelul cu CFR Cluj, câștigat de roșa-albaștri, la sfârșitul săptămânii trecute. În banda stângă Latovlevici e de neînlocuit, iar ”distrugătorii de la mijlocul terenului, Bourceanu și Pintilii sunt și ei valizi. Ca de obicei, în spatele singurului vârf, vor evolua trei fotbaliști cu reale calități ofensive, Tănase, Nicolae Stanciu și Adi Popa. Singura absență notabilă este cea a muntenegreanului Stefan Nikolic, care a fost recent operat la nivelul meniscului extern al genunchiului stâng și va lipsi aproximativ două luni. Atacantul avea probleme medicale încă dinaintea partidei cu Chelsea, dar a preferat să continue să joace accidentat pentru a-și ajuta echipa. Exceptându-l pe Nikolic, care nu mai intră în calculele antrenorului, Steaua are la dispoziție un singur atacant de careu valid, Federico Piovaccari, care va fi aruncat în lupta cu polonezii de la Legia încă din primul minut de joc.

 

Se văd grupele ligii
Jocul entuziasmant al Stelei și forța arătată, atât în meciurile din Liga I, cât și în cele internaționale, le dau încredere steliștilor, iar antrenorul Reghecampf a mărturisit că va căuta formula cea mai bună de joc, pentru a lua o opțiune serioasă de calificare încă de la București. ”E un meci foarte important pentru noi, o dublă dificilă. Trebuie să facem primul pas pentru a încerca să ne îndeplinim obiectivul, de a ne califica în grupele Champions League, încă din jocul tur de pe Arena Națională. În ultimul timp am reuşit să demonstrăm că avem o echipă foarte bună, prestăm un joc bun, deci merităm să ajungem în grupele Champions League. Mă îngrijorează starea de sănătate a jucătorilor, nu starea gazonului. Avem anumite probleme, dar sunt sigur că până la ora jocului toţi fotbaliștii vor fi apţi şi vor intra în teren. Sunt două meciuri foarte importante pentru noi, pentru club, pentru fani”, a declarat Laurențiu Reghecampf, într-o conferință de presă.

 

L-a iertat pe Nilă
Laurențiu Reghecamf s-a împăcat și cu Mihai Costea după ce atacantul și-a cerut scuze și i-a promis tehnicianului ca își va schimba atitudinea. Fotbalistul a recunoscut că a greșit, iar acest lucru nu l-a lăsat insensibil pe Reghe, care este dispus să-i acorde o nouă șansă jucătorului de 25 de ani, transferat de la Universitatea Craiova, în schimbul a aproximativ 1, 5 milioane de euro. Costea nu va putea evolua însă, în partida din această seară, înpotrivca campioanei Poloniei, din cauză că nu a fost inclus în lotul transmis la UEFA de oficialii Stelei. Florin Costea ar putea fi o alternativă de rezervă pentru Piovaccari, în meciurile din campionat.

Steaua, echipa probabilă, în meciul cu Legia
Tătăruşanu – Georgievski, Chiricheş, Szukala, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Adi Popa, N. Stanciu, Cr. Tănase – Piovaccari.

11 meciuri a câștigat Steaua în cupele europene, cu Laurențiu Reghecampf antrenor

Distribuie:

Postaţi un comentariu