Calificarea în sferturi, ”bursa” studenților

Foto: Dan Bodea

Poate cel mai așteptat meci din faza optimilor de finală din Cupa României va fi înfruntarea dintre Universitatea Cluj și Dinamo București. Meciul este programat, miercuri, 29 noiembrie, și le găsește pe cele două combatante având stări de spirit diametral opuse. ”Câinii roșii” traversează o perioadă extrem de dificilă. Rezultatele sunt în defavoarea lor, suporterii sunt tot mai nemulțumiți, iar evoluțiile jucătorilor sunt mai degrabă modeste, decât încurajatoare. De partea cealaltă Universitatea este lider în seria 5 a Ligii a III-a și va aborda meciul fără vreo presiune suplimentară.

Pentru alb-negrii lui Adrian Falub o calificare ar fi ca o ”bursă” pentru studenți. Un bonus binevenit în prag de sărbători. Pe de altă parte însă, nici jocul clujenilor nu este unul mulțumitor, doar că spre deosebire de adversarii lor de miercuri, rezultatele au fost de partea lor, cel puțin până acum. ”Meciul ăsta contează foarte mult pentru noi și vrem să lăsăm o impresie bună. Știu că ei pornesc favoriți, e și normal, dar asta nu înseamnă că suntem dinainte învinși. 

Foto: Dan Bodea

Băieții noștri o să-și dea viața pe teren. Dacă nu va fi să ne calificăm, măcar să luptăm pentru suporteri. Ei sunt averea acestui club. Avem nevoie de ei la stadion, avem nevoie de ei lângă această echipă. Cupa României este competiția în care se poate întâmpla orice, așa că sperăm”, a spus Adrian Falub, în cadrul unei conferințe de presă organizată în preziua meciului. Cu Falub pe bancă Universitatea Cluj a disputat finala Cupei României în 2015, pierdută în fața celor de la FCSB. Meciul ”U” Cluj – Dinamo se joacă, miercuri, 29 noiembrie, de la ora 20.30 și va fi găzduit de Cluj Arena.

Distribuie:

Postaţi un comentariu