Calificare după aproape un sfert de veac

Echipa masculină de volei (seniori) a României va participa, după 24 de ani, la un turneu final de Campionat European. România a obținut calificarea la CE 2019, duminică, urmare a victoriei de la Craiova, scor 3-1, cu Finlanda. Ultima participare a naționalei de volei masculin a României la un CE a fost în 1995, când s-a clasat pe locul 12.

De atunci, România a ratat de 11 ori calificarea la turneele finale ale “europenelor” de volei. România are în palmares cinci medalii la Campionatele Europene – una de aur (în anul 1963, turneul final având loc la București), două de argint (în anii 1955 și 1958) și două de bronz (în anii 1971 și 1977).

Chiar dacă nu a participat de aproape un sfert de veac la turneele finale, naționala de volei masculin este topul medaliilor câștigate de echipele României de jocuri cu mingea, la Campionatele Europene, Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice, alături de naționalele de handbal, masculin și feminin.

Astfel, la Campionatele Mondiale de volei, România are în palmare 2 medalii de argint (1956, 1966) și două de bronz (1960, 1962), plus o medalie de bronz la JO de la Moscova 1980, la care se adaugă și cele cinci medalii amintite de la CE. Un total, deci, de 10 medalii. La handbal masculin, România are 11 medalii cucerite la Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice, iar la handbal feminin, 7 medalii câștigate la CE, CM și JO.

Distribuie:

Postaţi un comentariu