Ca-n vremurile bune. CFR a adus Cupa la Cluj

foto: Dan Porcuțan

CFR Cluj a mai adăugat un trofeu în vitrină după ce a câştigat la lovituri de departajare finala Cupei României. Meciul dedicat memoriei lui Patrick Ekeng, fostul fotbalist al lui Dinamo, decedat pe terenul de joc în ultima etapă din play-off, a fost dramatic de la un capăt la altul. Dinamo a condus cu 2-0 şi fanii se pregăteau să sărbătorească al 14-lea trofeu. Ironia sorţii face ca acelaşi număr, 14, să fi fost purtat de mijlocaşul camerunez în scurta sa experienţă în Ştefan cel Mare. Dinamo a început mai bine jocul şi chiar a dat senzaţia că are meciul sub control. Prima ocazie de gol a apărut în minutul 10, când Paul Anton a tras periculos de la distanţă, puţin pe lângă poartă.

foto: Dan Porcuțan

foto: Dan Porcuțan

Apoi a venit minutul 14 şi meciul a fost întrerupt pentru un minut de aplauze, în memoria lui Patrick Ekeng. La patru minute de la reluare Gnohere a fost faultat în carei de Andrei Mureşan şi tot el avea să deschidă scorul de la punctul cu var. Bicfalvi a dublat avantajul echipei sale în minutul 35 şi toate astrele păreau să li se alinieze favorabil dinamoviştilor. Antonio Conceicao a ştiut ce să le spună băieţilor lui la vestiar, iar revenirea pe teren a însemnat şi revenirea în joc a ardelenilor care au redus din diferenţă prin spaniolul Juan Carlos Ruiz, în minutul 47, cu un şut frumos, de la distanţă.

A urmat un joc mai puţin spectaculos, cu clujenii alergând după egalare şi cu fanii dinamovişti aşteptând minutul 70 pentru un nou moment de omagiu adus lui Patrick Ekeng. Golgheterul CFR-ului, Cristian Lopez a restabilit egalitatea în minutul 89 şi a trimis meciul în prelungiri. Patru mari ocazii de gol au irosit jucătorii lui Mircea Rednic, aflat şi el la ultimul meci pe banca lui Dinamo. Niciuna dintre echipe nu a mai reuşit să marcheze şi finala urma să se decidă la lovituri de departajare. Au transformat pe rând Bicfalvi, Gnohere, Anton şi Lazăr, pentru Dinamo, respectiv Cristian Lopez, Tiago Lopes, Leo Beleck şi Petrucci, pentru CFR. La ulima serie de lovituri Dorin Rotariu a ratat şi Juan Carlos Real Ruiz a marcat pentru a direcţiona Cupa României spre Cluj. dinamo-cfr-cupa3

„Le-am zis la pauză că e important să reuşească să marcheze repede un gol. Să nu se gândească la scor, ci să rămână foarte concentraţi. Ei au intrat în teren, au dat totul şi am reuşit să câştigăm trofeul”, avea să explice la finalul partidei antrenorul Antonio Conceicao. Pentru CFR Cluj acesta este al patrulea trofeu al Cupei României, după succesele din 2008, 2009 şi 2010. Oficialii ardelenilor a declarat că vor trimite Cupa României în Camerun în memoria lui Patrick Ekeng.

Distribuie:

Postaţi un comentariu