Bumba, Deac, Mureșan. Transferurile iernii în Liga 1

Ciprian Deac/ Foto: Dan Bodea

Iarna lui 2017 este iarna revenirilor la CFR Cluj. Ciprian Deac și-a reziliat contractul cu Tobol, renunțând și la un salariu impresionant, pentru a reveni la CFR, clubul care l-a lansat în fotbalul mare. Claudiu Bumba a semnat și el cu vișiniii și la vârsta lui (are 23 de ani), poate fi  semnalul revenirii în fotbalul pe care l-a cam păcălit. Nu în ultimul rând Gabriel Mureșan așteaptă și el un semn că în cel mai scurt timp ar putea îmbrăca din nou tricoul vișiniu. În cazul lui e mai dificil, dat fiind că nu a plecat în termeni amicali de la Cluj, dar într-un context în care scopul scuză mijloacele, Mureșan ar fi încă o lovitură pentru feroviari. CFR-ul e în cantonament în Cipru și pregătește ultimele atacuri pentru play-off.

Bumba, prinț și cerșetor

Dintre toate achizițiile acestei ierni, punând aici și probabila înțelegere cu Gabriel Mureșan, aducerea mijlocașului Claudiu Bumba este de departe cea mai inspirată. Sunt câteva argumente pe care le vom reda în cele ce urmează. În primul rând de partea lui este vârsta. La 23 de ani Bumba a trăit și a văzut multe. A fost cu un picior în curtea lui Bayern Munchen, pe vremea când juca la FC Baia Mare, a ajuns la AS Roma, la echipa de tineret, cu care a și câștigat o Cupă a Italiei, apoi a ajuns la ASA Târgu Mureș, echipă între timp ajunsă la marginea prăpastiei și a falimentului. Plecat de nicăieri, Claudiu a ajuns un fotbalist ”vânat” de impresari încă de la vârsta de 14 ani. De atunci și până azi a evoluat la toate nivelurile echipelor naționale și este îndreptățit să viseze la o relansare a carierei de care singur și-a cam bătut joc. A început la echipa națională sub 17 ani pentru care a strâns 11 apariții și 3 goluri. A urmat firește România U19, pentru care a bifat 6 apariții.

La tineretul echipei naționale (U21), Bumba a adunat 16 selecții și a marcat de două ori. Are și o prezență în prima reprezentativă ”Tricoloră”. S-a întâmplat să debuteze la data de 27 ianuarie 2012, într-un amical cu Turkmenistan. Băiatul care la 13 ani a fost în probe la Bayern a devenit adult și un jucător care cu siguranță nu și-a spus ultimul cuvânt. ”La 13 ani am dat probe la Bayern şi am stat în total vreo trei săptămâni. Din păcate nu m-au luat, din cauza unui precedent pe care l-au avut în acea perioadă. Aduseseră în probe un peruan care era de-o seamă cu mine, l-au păstrat, i-au adus şi familia la München, pentru a se acomoda uşor, dar după şase luni puştiul s-a sucit şi a plecat.

Am jucat apoi la ASA și am debutat în Liga 1. Am trecut și pe la Roma, apoi iar la ASA, acum e momentul să mă așez la o echipă la care să fac performanță”, punctează Claudiu. Și are toate motivele să viseze la un viitor frumos. Antrenor este Vasile Miriuță, un om care a știut mereu să scoată maximum din jucătorii lui. Apoi mai este talentul. Bumba este un veritabil număr 10, un jucător vizionar, cu pase fanteziste, cu dribling fin. Este cu alte cuvinte un jucător ce poate deveni noua ”lovitură” a CFR-ului, nu doar în plan sportiv, ci și financiar.

Deac, o promisiune respectată

Revenirea lui Ciprian Deac nu este una care să facă neapărat valuri. Este mai degrabă o mutare firească, oarecum anunțată de fostul internațional, încă din urmă cu doi ani. Primul lucru pe care îl întrebi pe un sportiv care performează într-o țară aflată la peste 3.000 de kilometri de România, este ce l-a atras într-un ținut aproape necunoscut. ”Salariul a fost principalul factor motivațional. Nu știam foarte multe despre Kazahstan. Impresarul meu mi-a expus oferta și am acceptat. Crede-mă, nu puteam să refuz. Aveam oferte și din Europa, atunci când am ales Kazahstanul, dar contractul oferit era mult peste ce aș fi câștigat într-o țară din Europa. Cluburile de fotbal din Kazahstan au bugete foarte frumușele și acolo unde sunt bani apar și performanțele.

E suficient să spun că salariile sunt de la 30.000 până la 60.000 de dolari pe lună. Ei nu cumpără jucători doar așa să fie la număr. Sunt foarte mulți brazilieni cum nu există în Liga 1, fotbaliști care au evoluat la echipe uriașe în Rusia, sau în alte campionate puternice”, povesteşte Ciprian. A doua întrebare: ”Ce te face să revii în Liga 1, unde, categoric nu vei câștiga nici un sfert din banii kazahilor?”. ”Mă întorc acasă”, a spus simplu fotbalistul de 31 de ani, care a adunat 11 selecții la echipa națională și care a evoluat la șapte cluburi în întreaga lui carieră: Unirea Dej (2004-2006), CFR Cluj (2006-2008, 2008-2011, 2012-2015), Oțelul Galați (2008 – împrumut), Schalke 04 (2010-2012), Rapid (2011-2012 – împrumut), Aktobe (2015-2016) și Tobol (2016).

Urmează Gabi Mureșan?

Cu Ciprian Deac și Claudiu Bumba, CFR-ul și-a întărit sistemul ofensiv, mai eficient decât cele mai multe echipe din Liga 1. Doar Steaua poate să concureze la acest capitol, al achizițiilor, cu CFR-ul. Dar, un antrenor știe că e nevoie și de ”oamenii care să care pianul”, nu doar de fantezie. Iar unul dintre acei oameni dispuși la un efort necondiționat este Gabriel Mureșan. Fostul internațional nu a ascuns faptul că ar vrea înapoi la CFR, dar trebuie să fie de acord și antrenorul Vasile Miriuță. ”Eu de la ASA pot să plec în orice moment. Mi-am făcut datoria față de echipa asta. Am rămas la Târgu Mureș și când nu au fost bani, conducătorii mi-au spus că mă înțeleg și că pot să plec oricând și oriunde”, a explicat Mureșan. Fotbalistul a mai spus că a discutat deja cu oficialii clubului clujean, dar Miriuță ar putea să spună ”Nu” acestei mutări.

În scurtul său mandat la ASA, Miriuță a avut un conflict deschis cu Mureșan, pe care l-a și eliminat temporar din lot. Dar la fel s-a întâmplat și cu Ciprian Deac. Care îl urmase pe antrenor în Ungaria, la Gyor, pentru ca ulterior să se răzgândească. Și totuși, Miriuță l-a iertat pe fotbalist, semn că atunci când vrei să faci performanță, mai uiți de ”bubele” din trecut. ”La Cluj mă simt ca acasă, am jucat atâția ani, am câștigat campionate, am luat trofee. Ar fi o nouă provocare pentru mine, ca să zic așa. CFR-ul se poate lupta la titlu pentru că oferă condiții jucătorilor. Fotbaliștii sunt plătiți la timp și în egală măsură pot fi și trași la răspundere atunci când nu dau cel mai bun randament”, a fost declarația lui Gabi Mureșan, care lasă loc de interpretări și de o posibilă revenire la CFR.

131 de meciuri a adunat Ciprian Deac în tricoul CFR-ului, în cele trei perioade în care a jucat pentru atdeleni (2006-2008, 2008-2011, 2012-2015)

„La 13 ani am dat probe la Bayern şi am stat în total vreo trei săptămâni. Din păcate nu m-au luat, din cauza unui precedent pe care l-au avut în acea perioadă. Aduseseră în probe un peruan care era de-o seamă cu mine, l-au păstrat, i-au adus şi familia la München, pentru a se acomoda uşor, dar după şase luni puştiul s-a sucit şi a plecat. Am jucat apoi la ASA și am debutat în Liga 1. Am trecut și pe la Roma, apoi iar la ASA, acum e momentul să mă așez la o echipă la care să fac performanță”, Claudiu Bumba, mijlocaș CFR Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu