Borza, exclus din lot pe o perioadă nedeterminată

Foto: Dan Bodea

Universitatea Cluj a suferit la Galaţi a doua înfrângere consecutivă în campionat. „Şepcile roşii” au condus cu 1-0 la pauză, însă au scăpat victoria printre degete pe finalul partidei. Neagu (’73) din lovitură liberă şi Marquinos (’86) din penalty au adus cele trei puncte pentru trupa lui Ionuţ Badea. Pentru universitari a marcat Vasilică Cristocea, în minutul doi.

Partida cu Oţelul nu va fi curând uitată nici de Adrian Borza. Din cauza prestaţiei modeste, mijlocaşul a părăsit terenul încă din minutul 42, fiind înlocuit cu Târnăcop. Decizia lui Ionel Ganea l-a scos din sărite pe clujean, care şi-a revărsat nervii pe o ladă frigorifică aflată lângă banca de rezerve a „studenţilor”. Gestul său nu a fost iertat de centralul partidei, Marius Avram, care i-a acordat al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu.

Nici Ganea nu a trecut cu vederea peste greşeala făcută de elevul său. Cunoscut ca fiind un tip temperamental şi care ţine la disciplină, tehnicianul Universităţii a decis să-l excludă din lot pe Borza pentru o perioadă nedeterminată, conform unor surse din anturajul clubului. Aceeaşi metodă a aplicat-o şi în sezonul trecut în cazurile lui Vasile Gheorghe şi Viorel Dinu, căzuţi în dizgraţia „Ganezului”. Pentru jocul cu Ceahlăul, din etapa viitoare, Ganea se va baza însă pe serviciile lui Andreas Calcan şi Octavian Ursu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu