Bistrițeanul Pandurilor din Târgu-Jiu, Paul Anton, curtat de Steaua București

Foto: Dan Bodea

Cum Alexandru Bourceanu și Mihai Pintilii sunt dați ca și plecați din vară de la Steaua București, formația din Ghencea a început deja să caute jucători care să se potrivească stilului dar și profilului de închizător determinat, capabil să ducă un meci fără greșeli în apărare. O mai veche cunoștință a celor de la Steaua  este fostul fotbalist al Gloriei Bistrița, Paul Anton, despre care presa centrală spune că ar fi revenit în atenția scouterilor formației „roș-albastre”.

Paul Anton a jucat la Gloria Bistrița 62 de meciuri în Liga I și Liga a II-a, după promovarea bistrițenilor plecând la Pandurii Târgu-Jiu. Și în aceea perioadă, ca și acum, se vorbea despre interesul Stelei pentru serviciile bistrițeanului însă acesta a ajuns în Oltenia unde, în scurt timp a devenit titular pe postul său, acumulând 37 de meciuri pentru echipa antrenată în prezent de Cristi Pustai.

Chiar dacă Bourceanu și Pintilii sunt doi dintre stâlpii de bază ai apărării steliste în acest campionat, Paul Anton este, conform statisticilor un apărător mai eficient. Astfel, potrivit, site-ului de statistică InStat, Anton are 7, 7 mingi recuperate pe meci, mai mult decât Bourceanu și Pintilii. De asemenea, actualul jucător al gorjenilor este și mai înalt decât „contra-candidații” săi (are 1, 85 față de 1, 76 cât are Bourceanu și 1, 81 cât are Pintilii) și este și mai tânăr, având doar 22 de ani.

Contactat de Transilvania Reporter, internaționalul român de tineret care în acest an a debutat în Europa League cu Pandurii Târgu-Jiu a declarat că nimeni nu a discutat cu el despre un eventual transfer  la campioana României în exercițiu, însă ideea l-ar tenta la fel cum și un transfer în străinătate i-ar surâde.

„Tot ce știu despre subiect știu din presă, cu mine nu a vorbit nimeni. Nu știu dacă sunt eu mai bun ca Bourceanu și Pintilii cum spune presa dar cred că aș face față cu brio dacă aș ajunge la Steaua. Fiecare fotbalist își dorește să joace în străinătate dar dacă de exemplu ar veni o ofertă de la o echipă ca Steaua, care este cel mai bun club din România, ar fi foarte tentant pentru mine”, a declarat Paul Anton.

Distribuie:

Postaţi un comentariu